x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Apă îmbuteliată, oprită de la vânzare. Inspectorii ANPC au retras de pe piaţă peste 73.000 de litri de apă

Apă îmbuteliată, oprită de la vânzare. Inspectorii ANPC au retras de pe piaţă peste 73.000 de litri de apă

05 Mai 2014   •   14:34
Apă îmbuteliată, oprită de la vânzare. Inspectorii ANPC au retras de pe piaţă peste 73.000 de litri de apă

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au retras de pe piaţă peste 73.000 de litri de apă îmbuteliată. Președintele ANPC, Marius Duncă, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că producătorul a îmbuteliat apa fără a respecta normele aflate în vigoare.

Conform ANPC, este vorba despre un sortiment de apă propriu al unui lanț de supermagazine, despre care se suținea că provine de la sursa F4 Roșu, din județul Suceava. ANPC a luat legătura cu Autoritatea Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), care a precizat că nu furnizează apă minerală spre îmbuteliere de la sursa respectivă

"Un consumator a reclamat că într-un lanţ de magazine se comercializează apă minerală naturală. Sursa, în urma controalelor şi se vede şi pe etichetă, este F4 Roşu. În urma adresei făcute către Autoritatea Naţională pentru Resurse Minerale pentru a verifica această sursă, răspunsul pe care ni l-au dat ei spune aşa: Sursa F4 Roşu nu este înregistrată rezervă sau resursă de apă minerală, iar Societatea Naţională a Apelor Minerale care are în concesiune acest izvor, această sursă, ne-a transmis că nu furnizează apă minerală pentru îmbuteliere din acest foraj", a declarat Marius Dunca, potrivit Digi 24.

×