Aproape 4.000 de arbori și arbuști vor fi plantați în noiembrie prin campania "Capitala Crește Verde", potrivit unui comunicat al Municipalității transmis luni.
Copacii din specii printre care se numără coniferele, platanul, mesteacănul, stejarul roșu, castanul, frasinul, catalpă, spiraea, hibiscus și tuia vor fi plantați în Parcul Izvor, dar și în curțile a 15 spitale aflate în administrarea Municipalității, în patru unități de învățământ și pe aliniamente stradale administrate de Primăria Capitalei.
Reprezentanții Municipalității și 500 de voluntari din șase unități de învățământ bucureștene vor planta luni 1.200 de arbori și 1.000 de arbuști la Spitalul Clinic Colentina — 150 de arbori (prunus, mesteacăn, catalpă, platan) și 400 de arbuști (spiraea, hibiscus, tuia) și în Parcul Izvor, zona Palatul Parlamentului — alți 1.000 de arbori (conifere, platan, mesteacăn, stejar roșu, castan, frasin și catalpă) și 600 de arbuști (spiraea, hibiscus, tuia).
Campania "Capitala Crește Verde" a fost inițiată în 2009 de Primăria Municipiului București și are ca scop creșterea suprafeței de spațiu verde pe cap de locuitor, revigorarea patrimoniului verde, crearea perdelelor de protecție împotriva poluării fonice și a aerului, dar și îmbunătățirea calității vieții urbane.