x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Arafat:Trebuie să creăm mai multe subunităţi de intervenţie

Arafat:Trebuie să creăm mai multe subunităţi de intervenţie

de Redacția Jurnalul    |    05 Sep 2023   •   13:00
Arafat:Trebuie să creăm mai multe subunităţi de intervenţie

Secretarul de stat Raed Arafat, a declarat marţi, la Braşov, că României i-ar trebui mai multe subunităţi de pompieri pentru a se diminua timpii de intervenţie în caz de dezastre, însă astfel de situaţii ar putea fi evitate dacă se respectă legile.

"României i-ar trebui mai multe puncte de plecare pentru a se putea reduce timpii de intervenţie în caz de dezastre. Facem acest lucru şi avem un proiect pe fonduri europene pentru a crea 100 de subunităţi de pompieri în următoarea perioadă, mai ales în zonele rurale. Deja banii pentru primele 15 sunt asiguraţi şi începem să lucrăm pe acest aspect, dar, clar, trebuie să creştem numărul punctelor de plecare, inclusiv în oraşe (...) Cum ar putea fi evitate astfel de situaţii? Să respectăm legea în primul rând şi să nu improvizăm, să nu facem nimic care să ducă la crearea unor riscuri suplimentare populaţiei care se află în respectiva zonă. Cine face cu bună ştiinţă ceva greşit şi foloseşte diferite metode de a manipula substanţe periculoase sau creează diferite alte riscuri clar că pune toată comunitatea în pericol. Legislaţia, recomandările există, nu trebuie inventate, doar respectate", a spus Arafat, cu prilejul participării la ceremonia aniversării a 15 ani de la înfiinţarea SMURD Braşov.

În plus, el a adăugat că primii pacienţi transportaţi la spitale din străinătate după tragedia de la Crevedia sunt stabili şi vor fi externaţi în această săptămână.

De asemenea, şeful DSU a reiterat importanţa funcţionării serviciilor care acţionează în caz de urgenţe în sistem integrat, vorbind de exemplul finlandez, în condiţiile în care o delegaţie a protecţiei civile din această ţară vizitează România în această perioadă.

"În Finlanda, şi ei asigură asistenţă medicală de urgenţă inclusiv prin pompieri şi procentul urgenţelor medicale din totalul intervenţiilor pompierilor atinge aproape 90%. Nu suntem ciudaţi şi nici ieşiţi din comun, dimpotrivă suntem asemănători unor ţări avansate în domeniu şi România poate să se mândrească cu ce are, cu dotările care s-au făcut şi cu modul în care intervine nu numai pe plan naţional, ci şi internaţional", a mai afirmat dr Raed Arafat. 

×