x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Asociaţia Procurorilor sare la gâtul TVR

Asociaţia Procurorilor sare la gâtul TVR

de Violeta Fotache    |    28 Apr 2011   •   16:27
Asociaţia Procurorilor sare la gâtul TVR

162827-elena-turcu-judecatoare.jpgAchitarea judecătoarei Elena Turcu pentru conducerea unui autoturism sub influenţa alcoolului, dispusă de instanţa supremă, a fost amplu comentată zilele trecute în presa scrisă şi în cea audio-vizuală. Astăzi am primit la redacţie un comunicat emis de Asociaţia Procurorilor din România (APR), sub semnătura preşedintelui Constantin Sima, din care aflăm cu stupoare că opinia publică nu are voie să se pronunţe dacă o persoană poate exercita sau nu funcţia de magistrat. În caz contrar, susţine APR, este atinsă grav autoritatea judecătorească.

APR a constatat cu surprindere încălcarea gravă a deontologiei profesionale de către principalul post al televiziunii publice, TVR 1. "Astfel, în ziua de 27 aprilie 2011, în cadrul principalului program informativ al zilei transmis începând cu ora 20,00, prezentatorul ştirilor, după ce a informat publicul că judecătoarei Elena Turcu i s-a respins cererea de pensionare de către Preşedintele României şi în urma deciziei de achitare a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar putea reveni în funcţia de judecător, a cerut telespectatorilor să se pronunţe dacă Elena Turcu mai poate să exercite funcţia de judecător. Pe parcursul litigiului asociaţiile profesionale ale magistraţilor au evitat să se pronunţe asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei doamnei judecător Turcu. Acceptăm ca adevărată soluţia adoptată de suprema noastră instanţă şi considerăm că a supune votului public o astfel de decizie înseamnă a aduce o atingere gravă autorităţii judecătoreşti. Dacă dorim ca România să beneficieze într-o bună zi de un adevărat stat de drept, trebuie să încetăm să discredităm instituţiile statului, să încetăm să provocăm populaţia la exprimarea unor sentimente primare. Este regretabil că această atitudine vine din partea celui mai vechi post de televiziune din România, a cărui tradiţie şi competenţă nu ar trebui să fie contestate", se arată în comunicatul APR.

Da, sunt de acord că trebuie respectată decizia instanţei supreme, chiar dacă suntem de părere că verdictul este departe de adevăr. Nu trebuie uitată însă latura morală a acestui caz, si in acest sens imaginile pe care le-am vazut ni se par concludente pentru a ne face o parere despre caracterul persoanei in cauza. Ok, judecătoarea Turcu a fost achitată, fiindcă trusa cu care a fost testată nu era omologată, fiindcă nu se ştie de ce nu i s-a recoltat şi a doua probă de sânge, fiindcă flaconul a fost sigilat de poliţist şi nu de medic, fiindcă...., fiindcă. Toate vicii de procedură ce au înlăturat latura penală a cazului. Bun e nevinovată penal. Dar cu ce anume a greşit TVR dacă a cerut telespectatorilor să-şi spună părerea dacă Elena Turcu mai poate profesa funcţia de judecător. Au vi se pare dvs, onor membri ai APR, că în acest caz, Elena Turcu mai îndeplineşte condiţia bunei reputaţii, absolut necesară pentru a mai profesa? Cine spune că oamenii din ţara asta nu-şi pot spune părerea despre reputaţia doamnei judecător?! Ce atingere se aduce puterii judecătoreşti?! Poate lipsa autosesizarii pentru a constata cat de bună e reputatia doamnei Turcu sa fie un punct de atingere a puterii judecatoresti.

×