Meteorologii au emis miercuri o atenţionare nowcasting de vreme rea, valabilă în următoarea oră, în patru judeţe.
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, între orele 14,00 - 15,00, în zona central-sud-estică a judeţului Argeş (zona delimitată de localităţile Dobreşti, Priboeni, Topoloveni, Căţeşti, ştefăneşti, Mioveni), în zona central-vestică a judeţului Dâmboviţa (mai ales în arealul localităţilor Dragomireşti, Hulubeşti, Ludeşti), local în judeţul Caraş-Severin (îndeosebi în zona de munte) şi local în jumătatea sudică şi extremitatea nordică a judeţului Hunedoara, se vor semnala frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, cantităţi de apă vor depăşi, izolat, 20-30 l/mp, precum şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Avertizările de fenomene periculoase imediate /nowcasting/ se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM.