x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Autoritățile din Vaslui au pregătit alegerile pentru Parlamentul European!

Autoritățile din Vaslui au pregătit alegerile pentru Parlamentul European!

02 Noi 2014   •   09:31

Potrivit proceselor verbale de "învestire şi completare” a birourilor electorale ale celor 516 secţii de votare din județ, emise de Biroul Electoral Judeţean, în județul Vaslui au loc alegeri pentru Parlamentul European!

Eroarea a fost sesizată în 30 octombrie de către BEJ Vaslui, care a hotărât emiterea unei "îndreptări de eroare materială”, care a fost publicată şi pe site-ul Prefecturii Vaslui.

"Se dispune îndreptarea erorii materiale în procesele-verbale de învestire şi completare a birourilor electorale ale secţiilor de votare, în sensul că în loc de "alegeri pentru Parlamentul European” se va scrie şi se va avea în vedere "alegeri pentru Preşedintele României”, se arată în hotărârea BEJ.

Preşedintele Biroului Electoral Judeţean Vaslui susţine că această eroare este "o simplă greşeală” şi a apărut din cauza volumului foarte mare de muncă.

"Este o simplă greşeală, care s-a îndreptat printr-o hotărâre a BEJ. Aceasta a apărut din cauza volumului foarte mare de muncă din cadrul Biroului Electoral Judeţean”, a declarat preşedintele BEJ Vaslui, Elena Simionescu.

×