Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Bacău, au reuşit să obţină de la judecătorii Curţii de Apel Bacău arestarea preventivă pentru 29 de zile a unui avocat din Baroul Neamţ. Avocatul Constantin Cristian Catană a fost arestat pentru trafic de influenţă, el fiind acuzat că ar fi pretins bani în schimbul soluţionării mai rapide şi favorabile a unui dosar civil care viza un teren şi construcţiile aferente, informează DNA. Concret, în perioada septembrie 2010 - 30 noiembrie 2010, Catană a pretins de la doi denunţători suma de 1.000 euro sau echivalent în lei pentru a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra magistraţilor judecători din cadrul Judecătoriei Piatra-Neamţ. Avocatul a solicitat această sumă de bani pretinzând că va asigura soluţionarea mai rapidă şi în mod favorabil a unui dosar civil în care una dintre persoanele denunţătoare avea calitatea de reclamant, dând de înţeles denunţătorilor că suma de 1.000 euro este destinată magistratului învestit cu soluţionarea acestui dosar. Dosarul viza revendicarea unui teren şi a construcţiilor aferente situate în municipiul Piatra Neamţ, informează DNA.
Avocatul a fost prins în flagrant, după ce a primit mia de euro de la unul dintre denunţători A fost reţinut pentru 24 de ore şI dus instanţei cu propunerea de arestare preventivă. Constantin-Cristian Catană a mai fost trimis în judecată de procurorii DNA în cursul anului 2004, pe vremea aceea având calitatea de judecător. Atunci a fost acuzat de luare de mită. El are o condamnare definitivă menţinută de instanţa supremă de trei ani de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Se pare că individul dacă tot a fost aşa blând pedepsit şi-o fi zis să mai încerce o dată, poate scapă tot fără să execute vreo pedeapsă cu închisoarea.