x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Avocatul lui Becali va ataca ordonanţa de reţinere a clientului său

Avocatul lui Becali va ataca ordonanţa de reţinere a clientului său

02 Apr 2009   •   00:00

Cătălin Dâncu, cel care îl reprezintă pe Gigi Becali, a declarat că nu deţine elemente care să-i arate cum s-au sesizat procurorii în cazul clientului său.



De asemenea, fapta pentru care este acuzat Becali nu este o infracţiune uşoară, şi de aceea avocatul său a spus că nu înţelege de ce Becali nu a primit acasă o citaţie aşa cum se întâmplă într-o lume civilizată.

De asemenea, Cătălin Dâncu a declarat că nu înţelege acţiunea de reţinere a lui Becali şi consideră că persoanele vătămate ar fi colaborat cu Parchetul. De asemenea, avocatul lui Gigi Becali a precizat că nu ştie pentru moment care este raportul dintre persoanele vătămate şi Becali.

Cătălin Dâncu a mai spus că doreşte să cunoască victimele din acest caz şi consideră că "tot ce s-a întâmplat până acum este o perlă juridică pentru a-l acuza pe Becali". În opinia lui Dâncu, este posibil ca persoanele vătămate să fi fost ascunse şi să fi ieşit la iveală într-un moment anume.
antena3.ro

×
Subiecte în articol: observator becali