Persoanele vinovate de fraudarea examenului de bacalaureat trebuie pedepsite, dar în acelaşi timp este important să fie evitate abuzurile, de genul celor comise de procurori în vara anului trecut, la referendum, a declarat, vineri, premierul Victor Ponta. El a arătat că verificarea cazurilor de fraudare nu trebuie transformată într-un spectacol.
"Dacă există corupţie - şi există, în mod clar a existat - e foarte bine ca aceasta să fie combătută şi trebuie luate măsuri foarte dure. Şi profesorii care luau mită pentru subiecte trebuie să răspundă penal, ca un semnal pentru toţi ceilalţi. Pe de altă parte, sper doar ca lucrurile acestea să se desfăşoare în procedurile normale, pentru că, totuşi, după ce anul trecut i-am văzut pe procurorii domnului preşedinte Băsescu şi ai lui Morar cum fugăreau oamenii prin sate, acum iau cu autobuzele elevi. Începe să arate ca o societate înainte de 1989", a spus Ponta.
Premierul a adăugat că nu ar vrea ca, pe baza unei acţiuni legale şi normale, să se ajungă la scenele din anii comunismului de anul trecut cu procurorii care îi fugăreau pe oamenii care au votat la referendum. (Mediafax)