x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Basescu si-a luat ilegal casa de la Primarie

Basescu si-a luat ilegal casa de la Primarie

13 Feb 2005   •   00:00

OBSERVATOR
Jurnalul National aduce elemente noi in subiectul casei pe care seful statului a dobandit-o pe cand era primar general. Basescu si-a alocat de la Primarie locuinta din Stefan Mihaileanu, incalcand Legea 112.

ULTIMA ORA
Administratia Prezidentiala a anuntat ca seful statului a decis sa anuleze contractul de cumparare a locuintei din Mihaileanu, intrucat in noua sa functie beneficiaza de o locuinta de serviciu.

OANA STANCU

"APROPRITAR". Traian Basescu n-a locuit nici o clipa in apartamentul din Stefan Mihaileanu nr.2, care de doi ani figureaza in declaratia de avere ca singura sa proprietate
In anul 1992, Regia Autonoma a Patrimoniului Protocolului de Stat ii repartizeaza ministrului Traian Basescu, originar din Constanta, o locuinta de serviciu in Bulevardul Aviatorilor 57. In 1997, vila din Aviatorilor, revendicata de fostii proprietari, este retrocedata acestora. Traian Basescu se muta atunci intr-o alta locuinta de serviciu, pusa la dispozitie tot de RAPPS, intr-un imobil din Strada Maresal Prezan nr. 4 (pe care il imparte cu Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu).

Informatiile de mai sus sunt furnizate, intr-un comunicat de presa, de catre Administratia Prezidentiala. Tot acolo se spune ca, urmare a retrocedarii vilei din Aviatorilor, Primaria Capitalei, "avand obligatia de a repartiza o alta locuinta, in urma deciziei instantei din 1997, ii repartizeaza lui Traian Basescu o noua locuinta pe Str. Stefan Mihaileanu nr. 2, etaj I, apartament 2", intr-o vila nationalizata.

INTREBARE. Un prim-semn de intrebare se ridica aici. Daca locuinta din Aviatorilor a fost in administrarea RAPPS, iar RAPPS ii aloca ministrului o alta locuinta, de ce mai avea nevoie Traian Basescu de o locuinta de la Primaria Capitalei? El nu fusese chiriasul statului in vila din Aviatorilor, ci ea ii fusese alocata doar ca locuinta de serviciu pe perioada cat era demnitar. In acelasi regim a functionat si apartamentul din Maresal Prezan, pe care Basescu a trebuit sa-l elibereze o data ce nu a mai fost ministru.

Potrivit comunicatului Presedintiei, "in anul 2003, dupa ce a expirat termenul de notificare, constatand ca nu exista nici o revendicare asupra respectivului imobil, Traian Basescu a achizitionat apartamentul din Strada Mihaileanu cu suma de 640 milioane de lei, pret de achizitie conform normelor legale (cursul BNR la data de 4.02.2003 a fost de 33.159 lei, respectiv 19.301 USD). Apartamentul are o suprafata construita de 369,9 mp, din care 189,9 mp locuibili (restul reprezentand dependinte: casa scarii, boxe, holuri etc.)".

DUBLU CHIRIAS LA STAT. Traian Basescu a locuit in imobilul din Prezan pana in martie 2003. Pana atunci, el a adresat RAPPS mai multe cereri de prelungire a contractului si a obtinut permisiunea de a locui acolo pana la acest termen, desi nu mai avea dreptul, potrivit functiei de primar, la o locuinta de protocol.

Pe 14 august 2002, el incheie insa cu Primaria Capitalei un contract prin care institutia pe care o conduce ii inchiriaza apartamentul de 369 mp din Strada Mihaileanu. Basescu este in acel moment de doua ori chirias la stat: o data in Prezan, locuinta pentru care continua sa ceara prelungirea contractului care expira pe 31 decembrie 2002, si o data in proaspata locuinta din Mihaileanu.

In 21 octombrie, actualul sef al statului intra si in proprietatea unei vile din cartierul Baneasa pe care o cumpara cu banii jos: 280.000 de dolari. Trei saptamani mai tarziu, o doneaza fiicei sale, Ioana, pentru ca, in februarie anul urmator, sa-si poata cumpara casa din Mihaileanu.

Pe 4 februarie 2003, primarul cumpara de la Primarie apartamentul (vezi facsimil). Potrivit Legii 112, spune el in declaratia de avere.

INCALCAREA LEGII. Legea 112 este incalcata insa de Traian Basescu. Potrivit articolului 9 din lege, chiriasii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie in natura fostilor proprietari pot opta pentru cumpararea acestora, dupa expirarea termenului acordat pentru revendicarea lor. Cu o conditie: sa nu fi dobandit sau instrainat o locuinta proprietate personala dupa 1 ianuarie 1990, in localitatea de domiciliu. Or, pana la achizitionarea apartamentului din Strada Mihaileanu, pe 4 februarie 2003, Traian Basescu devine proprietarul propriei case, pe care o instraineaza ulterior. Este vorba despre vila in care locuieste acum seful statului, in Baneasa, pe Soseaua Bucuresti-Ploiesti la nr. 137 B, pe care Traian Basescu o cumpara, pe 21 octombrie 2002, si pe 12 noiembrie 2002 o doneaza fiicei sale, Ioana. In plus, Basescu era chirias in aceasta locuinta din Mihaileanu doar de jumatate de an. Ori, normele de aplicare a Legii 112 dau posibilitatea vanzarii catre chiriasii care locuiau in imobil la data intrarii in vigoare a legii, adica 1995.

NOTIFICARE. Mai mult decat atat, primarul Traian Basescu cumpara aceasta locuinta dintr-o casa nationalizata inainte de expirarea termenului de depunere a notificarilor de catre fostii proprietari, potrivit Legii 10, termen care era pe 14 martie 2003, o luna si zece zile mai tarziu decat data cumpararii de catre Basescu. Presedintele arata cu toate aceastea in comunicat ca a achizitionat casa dupa expirarea termenului de notificare, constatand ca nu exista nici o revendicare asupra imobilului.

ULTIMA ORA
La inchiderea editiei, Administratia Prezidentiala a anuntat ca seful statului a decis sa anuleze contractul de cumparare a locuintei din Mihaileanu, intrucat in noua sa functie beneficiaza de o locuinta de serviciu. Basescu arata ca a cumparat apartamentul in baza Legii 10, nu 112, subliniind ca la momentul in care s-a aprobat achizitionarea acestuia nu era proprietar al niciunei locuinte in Bucuresti. "In calitate de parinte, presedintele are tot dreptul sa cumpere o locuinta copiilor sai" explica Cotroceniul, donatia vilei din Baneasa.

TRANZACTII SUSPECTE CU TERENURI
In 2002, Jurnalul National publica sub titlul "Averea lui Basescu nu se regaseste in castigurile lui reale", o ampla radiografie a situatiei financiare de dupa 1989 a actualului sef al statului. S-a dovedit atunci ca renumita firma de inghetata nu ii adusese de fapt in buzunar decat 24 milioane de lei in sapte ani, iar puse cap la cap afacerile familiei, doar 240 de milioane pe an. Cu toate acestea, in 2000, Traian Basescu face doua mare afaceri: cumpara de la omul de afaceri din Oituz Costel Casuneanu o limuzina Mercedes cu 13.000 de dolari si un teren de 3.700 de metri patrati in Aleea Privighetorilor, zona rezidentiala din Baneasa. Basescu plateste doar 1,4 miliarde de lei, circa 13 dolari pe metru patrat, cand pretul zonei pe site-urile agentiilor imobiliare era de cel putin 40 dolari mp. Omul de afaceri din Oituz cumpara si el la aceeasi data o parcela egala cu a lui Basescu, in continuarea terenului primarului, pe care plateste insa aproape 5 miliarde de lei. Intr-un interviu dat Jurnalului National, Basescu afirma ca este "bun amic" cu Casuneanu si recunoaste ca acesta a beneficiat de la Ministerul Transporturilor de licente de transport. Pe 14 octombrie 2002, Traian Basescu vinde terenul sau contra 12 miliarde de lei unei anume Gabriela Blaj, coincidenta... din Oituz, ca si Casuneanu. Dupa ce declarase ca are "suficienti bani" cat sa inceapa sa construiasca o casa si "insuficienti" ca sa o termine, Basescu acopera cu aceste intrari de bani cele 9,3 miliarde de lei cu care plateste vila din Baneasa.
×