x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Băsescu Teve

Băsescu Teve

de Luiza Moldovan    |    11 Aug 2014   •   19:15
LA VIE EN MOV
I.O.R., duminică seara, Insula Pensionarilor. Se aşteaptă începerea filmului cu vizionare gratuită. Pe Insula Pensionarilor numai pensionari nu sunt. Adică sunt şi pensionari, dar mai mult sunt familişti care se uită la luna plină, absolut fabuloasă. Copiii întind mâinile ca să prindă luna, părinţii beau bere la pahar şi se ceartă care e mai rău, Băsescu sau Voiculescu. Nu se reuşeşte ajungerea la o concluzie, dar un domn mai în vârstă spune că el se uită mereu la Antena 3 şi că el nu vrea ca acest post să fie închis, că se tinde către “tabloidizarea justiţiei”. Accentuează de câteva ori că el “se regăseşte”, chiar aşa se exprimă. “Stai, domne, că nu-l închide nimeni”, face unul mai mucalit, “doar îl transformă un pic, îi dă cu zugrăveală, îi zice şi o pune pe  Kovesi prezentatoare în prime-time”, ba chiar îi dă şi o emisiune, c-a fost cuminte. Şi pe urmă râde ca Băsescu, “hă hă hă hă, v-am făcut-o, proştilor”!

Un tată vituperează aprig pe tema cât îl costă pe Statul-de-Drept, Statul-la-Închisoare şi ajunge la concluzia că tot noi plătim. O mamă îi explică fetei ei că, deşi pare aproape, luna e, totuşi, foarte departe. Nu, nu putem să ajunge nici cu taxiul, măcar.

Mă prefac că nu mă interesează discuţiile de mai sus, aşa că stau pe aproape. Sunt foarte curioasă ce zice lumea de ultimele evenimente. Domnul mai în vârstă, care vorbeşte cu “rî” spune că Băsescu se poartă de parcă ar fi patronul ţării ăsteia şi că, dacă n-ar fi fost aşa de cald şi dacă n-ar fi fost cardiac, s-ar fi dus şi el la plimbarea cu Badea. Dacă l-ar auzi Băsescu, probabil că l-ar face securist şi pe el. Şi pe tatăl care militează pentru un alt fel de justiţie, nu o justiţie vindicativă şi oneroasă.

“Mami, Băsescu chiar e la brutărie?”, “Nu, mami, dar mai e puţin şi se duce şi el”, “Da’ e închis acuma, că e duminică”. Începe filmul, într-o hărmălaie generală, alimentată din plin de evenimentele ultimelor două zile. Comentariile nu încetează nici pe parcursul primelor replici din film. Mi-a plăcut asta cu Băsescu Teve şi cu Laura Kovesi prezentatoare. Mi-a plăcut mult. Îmi place să-mi imaginez cum vine Udrea în emisiuni şi-l face “genial” pe Marele Patron de Ţară. Şi toată familia de cuvinte ale “genialului”. Da. Cel mai patron genial de ţară.

Şi acum urmează emisiunea “Cântarea lui Traian”, realizată şi prezentată de marele nostru contemporan, Băsescu Traian. Ura, ura, ura!
 

×