x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator BCR oprește sistemul de carduri, în noaptea de vineri spre sâmbătă

BCR oprește sistemul de carduri, în noaptea de vineri spre sâmbătă

17 Iul 2020   •   10:27
BCR oprește sistemul de carduri, în noaptea de vineri spre sâmbătă
Sursa foto: antena3

Banca Comercială Română (BCR) va opri sistemul de carduri, în noaptea de vineri spre sâmbătă (18 iulie, între orele 01:00 și 05:00), pentru a putea permite derularea unor procese anuale de îmbunătățire specifice VISA și Mastercard, anunță un comunicat.

În acest interval orar nu vor putea fi utilizate echipamentele de tip ATM (bancomate), MFM (mașini multifuncționale) și POS (aparatele de plată cu cardul). De asemenea, cardurile BCR nu vor putea efectua tranzacții în rețeaua BCR si nici în alte rețele de acceptare.

În aplicația George (Mobile & Internet Banking) nu vor putea fi efectuate operațiuni specifice cardului (blocare/deblocare card, modificări limite tranzacționale, rambursare card de credit) .

Tranzacțiile la automatele de schimb valutar (ASV-uri) nu vor fi afectate, iar cele la ghișeele automate (APT-uri) vor putea fi realizate numai cu autentificare cu cartonaș cu cod de bare, fără să fie posibilă autentificarea cu card BCR.

Pentru suport și informații mai detaliate, clienții pot apela gratuit Contact Center-ul BCR la *227, apelabil gratuit din orice reţea naţională sau +4 021.407.42.00 apelabil din strainatate la tarif normal.

Mediafax

×
Subiecte în articol: bcr