Prețul carburanților se va majora cu 6% în urma noilor măsuri care vor fi introduse de la 1 ianuarie 2014, însă companiile petroliere vor fi nevoite să absoarbă jumătate din această creștere, pentru a menține consumul, astfel că scumpirea la pompă va fi de doar 3%, potrivit analistului economic Ionel Blănculescu.
"Există voci care vorbesc de o creștere explozibilă a prețurilor, însă piața reglează cel mai bine lucrurile. Modificările vor duce la o creștere de 6% a prețului carburantului, însă cam jumătate din această majorare va fi absorbită de companiile care vând carburantul. Ele își permit acest lucru, uitați-vă ce profituri au, iar perspectiva scăderii consumului le va obliga pe companii să suporte ele jumătate din scumpire. Astfel că, la pompă, eu estimez că va fi o creștere de 3%', a declarat Blănculescu, potrivit Agerpres.
El a explicat că, pe lanțul economic, o astfel de scumpire a carburanților va duce la o creștere de 0,6% — 0,7% la prețul produselor finite, având în vedere ponderea cheltuielilor cu combustibilul.
Blănculescu a punctat faptul că măsurile anunțate de Guvern indică o nouă viziune de construcție bugetară, în condițiile în care avem avantajul ca 2014 să fie un an aflat la confluența dintre două perioade bugetare în Uniunea Europeană: 2007 — 2013, de unde au mai rămas de absorbit 75% din fonduri, și noul exercițiu bugetar 2014 — 2020.
"Discutăm de fructificarea avantajului anului 2014 la interferența dintre cele două bugete, iar unul dintre principalii vectori în noua viziune bugetară este cofinanțarea proiectelor cu fonduri europene. Acest lucru înseamnă, în primul rând, accelerarea absorbției, iar, în al doilea rând, încurajarea investițiilor care au efect mare de multiplicare în economie pe orizontală, de 2,5 ori. Practic, un proiect de 10 milioane de euro va aduce încă 25 de milioane de euro în economie', a precizat Blănculescu.
El a amintit că, în urmă cu câteva zile, Comisia Europeană a aprobat un instrument de ajustare a deficitului bugetar, pentru a permite o alocare bugetară mai mare către zona de cofinanțare a proiectelor din bani europeni.
Potrivit lui Blănculescu, al doilea vector important este reconectarea exporturilor României la piețele tradiționale, pentru a reduce dependența de piața europeană. Este vorba despre Asia Centrală și de Est, de țările arabe, dar și de Federația Rusă.
"Toate acestea vor face ca anul 2014 să fie și mai bun decât 2013, iar acești vectori vor reprezenta acel element de valoare adăugată care, la jumătatea anului 2014, va crea posibilitatea reducerii CAS', a subliniat economistul.
Luni seară, premierul Victor Ponta a anunțat măsurile pe care le va lua Guvernul anul viitor pentru creșterea veniturilor.
"Ca măsuri de creștere a veniturilor, vom indexa accizele în funcție de rata inflației. Din fericire, inflația a avut o cotă și va avea pentru 2013 o cotă scăzută și, evident, influența acesteia va fi destul de mică. Vom introduce un impozit pentru construcțiile speciale. (...) Nu e vorba de locuințe, ci e vorba despre persoane juridice și construcții civile cu un anumit caracter. O creștere a redevențelor la resursele minerale, cu excepția petrol și gaze, de 25%. O acciză de 0,07 euro la litrul de carburant, fie benzină, motorină. Aceste accize și acești bani rezultați vor merge în fondul special pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, mai concret pentru marile proiecte de infrastructură rutieră", a afirmat Ponta.
El a spus că reducerea CAS a fost tema cea mai intens discutată în cadrul negocierilor cu FMI și că în memorandumul de înțelegere cu instituțiile financiare internaționale va fi prevăzut angajamentul foarte clar de scădere semnificativă, cu 5 puncte procentuale, a CAS, în semestrul doi din 2014, cu obligația din partea Guvernului de a identifica sursele pentru ca impactul bugetar să fie zero (să fie compensată pierderea de venituri bugetare — n.r.).
La rândul său, ministrul Finanțelor Publice, Daniel Chițoiu, a afirmat, luni, că impactul bugetar al scăderii contribuțiilor de asigurări sociale /CAS/ în semestrul al doilea al anului viitor va fi de două miliarde de lei.