"Îţi doresc să poţi să naşti şi să ai gemeni, ca să vezi ce înseamnă să ai grijă de doi-trei copii deodată cu facilităţile de la stat. Să vezi cum e să ai nevoie de trei biberoane deodată. Sau îţi doresc să fii bunic şi să te ţinem noi acasă ca să creşti patru gemeni", l-a "blestemat" pesedista Aura Vasile pe pedelistul Mircea Toader. Imprecaţia a fost lansată de la tribuna Camerei Deputaţilor, în timp ce se dezbătea un proiect legislativ iniţiat de PNL, prin care acordarea concediului de doi ani de creştere a copilului şi a indemnizaţiei aferente să se generalizeze indiferent de numărul de copii pe care îi are o femeie, şi nu doar pentru primii trei. Pedeliştii s-au împotrivit, invocând lipsa banilor de la buget. Nici argumentul că nu există mai mult de 2.000 de familii cu peste trei copii nu i-a convins, legea fiind retrimisă pentru a treia oară la comisia de muncă.