x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator BNR: Statul se împrumută accelerat, dar creditarea economiei bate pasul pe loc

BNR: Statul se împrumută accelerat, dar creditarea economiei bate pasul pe loc

de Redacția Jurnalul    |    27 Ian 2026   •   18:45
BNR: Statul se împrumută accelerat, dar creditarea economiei bate pasul pe loc
Sursa foto: Lucian Alecu/Banca Națională a României (BNR) a analizat situația monetară de la finalul lunii decembrie 2025, în comparație cu luna anterioară și cu decembrie 2024

Datele prezentate de Banca Națională a României arată că în economie sunt tot mai mulți bani, însă creditarea rămâne slabă, iar inflația continuă să le erodeze valoarea.

Banca Națională a României (BNR) a analizat situația monetară de la finalul lunii decembrie 2025, în comparație cu luna anterioară și cu decembrie 2024. Volumul total al banilor din economie ajunsese la aproape 795 de miliarde de lei, la finalul anului. Față de luna noiembrie, creșterea a fost de 3,5%, iar, comparativ cu decembrie anul precedent, avansul a depășit 7%.

Ajustată însă cu inflația, creșterea masei monetare dispare, deoarece puterea reală de cumpărare a banilor a scăzut, potrivit datelor BNR. Astfel, deși în economie circulă mai mulți bani, creditarea rămâne slabă. Soldul creditului neguvernamental - adică totalul împrumuturilor acordate populației și firmelor - a ajuns la 447,3 miliarde de lei, în creștere cu doar 0,1% față de noiembrie, iar în termeni reali este sub nivelul din decembrie 2024.

Creditele în lei au scăzut ușor, cu 0,6% față de luna anterioară. În schimb, împrumuturile în valută au crescut cu 1,6%, mai ales în cazul firmelor, care par să evite tot mai mult creditarea în moneda națională.

În același timp, statul s-a împrumutat într-un ritm accelerat. Creditul guvernamental a urcat la aproape 280 de miliarde de lei, în creștere cu 6% față de luna noiembrie și cu aproape 12% comparativ cu decembrie 2024. O parte importantă a banilor din sistemul bancar este direcționată către finanțarea statului.

Pe partea de economisire, atât românii, cât și firmele au continuat să pună bani deoparte. Depozitele din bănci au ajuns la aproape 676 de miliarde de lei la finalul lunii decembrie 2025, în creștere cu 4,1% față de luna noiembrie și cu 6,9% comparativ cu decembrie 2024, potrivit datelor BNR.

Totuși, ajustată cu inflația, această creștere își pierde din consistență, valoarea reală a economiilor fiind mai mică decât în urmă cu un an. Depozitele în valută au avut un ritm de creștere mai rapid decât cele în lei, cu un avans anual de peste 12%, față de aproximativ 4,5% în cazul depozitelor în moneda națională, semn că economisirea în monedă străină rămâne preferată într-un context marcat de inflație și incertitudini economice.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: bnr creditare 2025
Parteneri