Doi bărbaţi, de 70 şi 74 ani, unul din satul Horodiştea, comuna Păltiniş, iar celălalt din oraşul Darabani, care trebuiau transportaţi la Spitalul Municipal Dorohoi, au fost aduşi în noaptea de sâmbătă spre duminică cu ATV-ul pe şenile până la ambulanţa care aştepta la Hudeşti.
Drumul de la Hudeşti la Darabani este înzăpezit din cauza viscolului puternic, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani a folosit o autospecială pe şenile.
Familiile celor doi au solicitat ajutorul medicilor şi pompierilor sâmbătă seară, întrucât afecţiunile de care sufereau se puteau agrava. Pompierii de pe ATV-ul şenilat au fost însoţiţi de un asistent medical. Misiunea de salvare a durat aproape o oră, fiind îngreunată de condiţiile meteo nefavorabile, respectiv vânt puternic şi zăpadă troienită care acoperea drumul pe anumite porţiuni.
Pe 1 februarie, pompierii botoşăneni au intervenit cu ATV-ul şenilat la patru cazuri medicale în localităţile Cotu Miculinţei (Coţuşca), Zoiţani (Avrămeni), Horodiştea (comuna Păltiniş) şi Darabani, aceasta fiind singura posibilitate de a ajunge la bolnavi pentru acordarea primului ajutor şi a asistenţei medicale, precum şi pentru transportul la unităţile spitaliceşti.