x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bombă la început de campanie electorală. DENUNŢ PENAL împotriva Elenei Udrea pentru conflict de interese şi deturnare de fonduri europene

Bombă la început de campanie electorală. DENUNŢ PENAL împotriva Elenei Udrea pentru conflict de interese şi deturnare de fonduri europene

03 Oct 2014   •   13:52
Bombă la început de campanie electorală. DENUNŢ PENAL împotriva Elenei Udrea pentru conflict de interese şi deturnare de fonduri europene

La Parchetul General a fost depus un denunț penal împotriva candidatei la președinție Elena Udrea pentru conflict de interese, deturnare de fonduri și subminarea intereselor financiare ale Uniunii Europene. Potrivit luju.ro, Elena Udrea este acuzată că ar fi folosit bani europeni pentru a ridica un complex rezidențial privat, în care chiar ea ar avea asigurată o locuință. Dosarul se află în faza actelor premergatoare.

Surse judiciare citate de luju.ro susțin că la Parchetul General a fost format dosarul 535/P/2014, iar acuzațiile ar viza fapte pe care Elena Udrea le-ar fi comis în perioada în care a deținut funcția de ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Mai exact, dosarul priveste contractul incheiat, în 2011, între Ministerul Dezvoltarii și Medusa Hotel International SRL, pentru realizarea “Complexului de Agrement La Stejarii”. Un contract finanțat prin Programul Operational Regional 2007-2013 depus pe Axa prioritara 5 - dezvoltarea durabilă și promovarea turismului, domeniul major de intervenție 5.2 - crearea, dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale și creșterea calității serviciilor turistice.

Proiectul, finalizat în decembrie 2013, ar fi costat 11 milioane de euro, dar, potrivit denunțului depus împotriva Elenei Udrea, complexul turistic nu ar fi fost utilizat pentru scopul în care a fost construit. În realitate, acesta ar fi luat destinația unor facilități gândite să aducă beneficii exclusive unei societăți private, mai exact facilități de agrement și exploatare a unui complex rezidențial proprietate privată.

Citește mai mult aici

×