x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bombardier Transportation îşi dezvoltă afacerile în România

Bombardier Transportation îşi dezvoltă afacerile în România

de Ovidiu Ciutescu    |    08 Oct 2008   •   00:00
Bombardier Transportation îşi dezvoltă afacerile în România

Bombardier Transportation ar putea încheia până la sfârşitul anului un parteneriat cu unul din producătorii autohtoni de material rulant pentru călători, informează Agerpres. Parteneriatul este parte integrantă pentru dezvoltarea unor proiecte destinate pieţelor româneşti şi regionale.

AVANTAJE. Jean Berge, vicepreşedinte pentru Europa de Sud-Est şi România, al Bombardier Transportation susţine că afacerea este ca şi încheiată: ”Până la sfârşitul anului am putea încheia un parteneriat cu unul din producătorii de material rulant din România pentru dezvoltarea unor proiecte, trenuri regionale, vagoane sau tramvaie, pentru piaţa românească şi ulterior pentru pieţele din regiune”. Acesta nu a dorit să precizeze numele companiilor vizate, însă singurii producători de vagoane de călători de pe piaţa românească sunt Astra Vagoane Călători Arad, deţinută de omul de afaceri Valer Blidar, şi Remar Paşcani, care aparţine de Grupul Grampet. Compania canadiană deţine 40 la sută din piaţa de material rulant din Europa. Bombardier are patru contracte cu Metrorex, pentru livrarea a circa 40 de trenuri şi pentru realizarea sistemelor de semnalizare aferente. Valoarea totală a celor patru contracte încheiate cu Metrorex se ridică la aproape 300 milioane de euro.

×
Subiecte în articol: observator