x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Braconaj / Mistreţul sub pat, vânătorul după dulap!

Braconaj / Mistreţul sub pat, vânătorul după dulap!

de Ovidiu Ciutescu    |    16 Feb 2009   •   00:00
Braconaj / Mistreţul sub pat, vânătorul după dulap!

Pe fondul înmulţirii acţiunilor de braconaj, agenţi ai Poliţiei Vâlcea şi lucrători ai AJVPS au demarat, pe 14 februarie, o acţiune de prevenire a acestui fenomen, în pădurile din localităţile vâlcene Pesceana şi Şirineasa. La finele acesteia, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru braconaj, care s-ar putea traduce foarte bine în banc. Asta, deoarece infractorul se ascunsese după un dulap, în timp ce mistreţul împuşcat era aruncat sub pat!



 În timp ce patrulau fondul cinegetic de vânătoare "Padina 36", echipajele au auzit mai multe focuri de armă. Patrulele au observat la un moment dat mai multe persoane aflate la marginea pădurii, după urmărire reuşind să prindă unul dintre vânători - Gheorhe Fulgescu. Chiar dacă acesta a dovedit că arma pe care o deţinea o folosea în baza unui permis de vânător, nu a putut justifica faptul că a încercat să fugă în momentul somării. Întrebat de la ce provin urmele de sânge aflate în jurul său, vânătorul vâlcean a ridicat din umeri. Dâra de sânge, care se oprea chiar în faţa casei vânătorului, avea să scoată la iveală un mistreţ ascuns sub patul în care stătea soţia lui Fulgescu, Elisavetei, dar şi un alt complice la vânătoarea ilegală, Petrică Fulgescu. Ultimul, nepotul proprietarei gospodăriei, se afla ascuns după un dulap din încăpere. Petrică, 54 de ani, le-a explicat poliţiştilor că se afla după dulap, cu arma în mână ..."în aşteptarea mătuşii pe care dorea să o roage să-l ajute la dusul unei cantitităţi de lemne la gospodăria sa". Despre mistreţul de sub, conform raportului poliţiştilor, nimeni nu ştia nimic! Totuşi, cei trei s-au ales cu dosar penal pentru braconaj, riscând ani buni de închisoare.



×
Subiecte în articol: observator