x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bursa de la Bucureşti a câştigat peste trei miliarde de lei din capitalizare în această săptămână

Bursa de la Bucureşti a câştigat peste trei miliarde de lei din capitalizare în această săptămână

17 Apr 2022   •   13:30

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 3,325 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 1,57%, în această săptămână, însă valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu 6,26%, în comparaţie cu săptămâna anterioară.

Potrivit datelor publicate de BVB, capitalizarea bursieră a urcat la 214,28 miliarde de lei în perioada 11 - 15 aprilie 2022, de la 210,95 miliarde de lei în săptămâna 4 - 8 aprilie 2022.

Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 113,78 milioane de lei în această săptămână, în scădere de la 121,39 milioane de lei, în perioada anterioară.

Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost marţi, 12 aprilie, când s-a înregistrat un rulaj de 33,72 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, joi, 14 aprilie, cu o valoare a tranzacţiilor de 16,36 milioane de lei.

Indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti - BET - a închis săptămâna la 13.003,05 puncte.

Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 22,850 milioane de lei şi o creştere de preţ cu 1,41%.

În topul tranzacţiilor se mai află titlurile BRD, cu schimburi de 15,181 milioane lei (2,71%), urmate de acţiunile Romgaz, cu tranzacţii de 14,164 milioane de lei (6,65%).

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Romcab (+49,88%), Rompetrol Well Services (+19,18%) şi Zentiva (+14,58%).

La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile COS Târgovişte, care au înregistrat un declin de 32,07%, urmate de cele ale Electroaparataj (-14,29%) şi ale Carbochim (-12,38%). 

×
Subiecte în articol: bursa de valori bucuresti