x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Când ameninţările de pe Facebook se transformă în dosar penal. S-a pus o recompensă pe "capul" unei adolescente din Tulcea!

Când ameninţările de pe Facebook se transformă în dosar penal. S-a pus o recompensă pe "capul" unei adolescente din Tulcea!

09 Mai 2014   •   20:52
Când ameninţările de pe Facebook se transformă în dosar penal. S-a pus o recompensă pe "capul" unei adolescente din Tulcea!

 O adolescentă din comuna tulceană IC Brătianu a depus plângere la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ), după ce a fost ameninţată pe o reţea de socializare.
Adolescenta a declarat că a fost ameninţată în mod repetat pe reţeaua de socializare, purtătorul de cuvânt al IPJ, Daniela Condrea, susţinând că poate face publice detalii referitoare la agresor şi relaţia acestuia cu partea vătămată.

'În acest caz, s-a întocmit dosar penal pentru ameninţare. Dosarul a fost înaintat Parchetului, cercetările fiind continuate de Postul de poliţie din comuna IC Brătianu', a declarat pentru reprezentanta IPJ, Daniela Condrea, citată de Agerpres.

Adolescenta care a depus plângere se teme pentru viaţa ei şi a familiei sale, potrivit anunţurilor de pe reţeaua de socializare, pentru a-i face rău, fiind anunţată o recompensă de 80.000 de euro.

Inspectoratul General al Poliţiei Române derulează, periodic, la nivel naţional, campanii pentru prevenirea infracţionalităţii în mediul on-line, acţiunile desfăşurându-se inclusiv în unităţile de învăţământ.

'Este bine ca toţi utilizatorii reţelelor de socializare să reţină faptul că oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce pretind că sunt pe internet, putând astfel preîntâmpina riscul de a deveni victime ale unor infracţiuni', a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ, Daniela Condrea. 

×
Subiecte în articol: amenintari facebook tulcea infractiuni