Patru persoane au fost rănite, noaptea trecută, pe autostrada Bucureşti-Piteşti, în urma unui accident în care au fost implicate patru autovehivcue. Accidentul s-a produs la kilometrul 29, în sensul de mers spre Capitală.
După primele cercetări, o şoferiţă ar fi lovit un autoturism care circula regulamentar pe banda dreaptă, anunţă Realitatea TV. Din spate venea cu viteză un automobil de teren, care a intrat în cele două maşini. În urma impactului, cele trei autoturisme s-au rostogolit pe şosea, două dintre ele ajungând pe câmpul de lângă autostradă. Un al patrulea autoturism a fost lovit uşor în partea din spate. În ultimul moment, şoferul a reuşit să tragă de volan şi a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului. Întrucât nu avea viteză mare, a scăpat nevătămat.
Cele patru persoane rănite se aflau două în maşina acroşată de şoferiţă, iar celelalte în maşina de teren. Şoferul acesteia din urmă a fost grav rănit în zona capului. Toţi au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs acest accident.