x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Românii au înroșit cardurile de energie: Peste 1,5 milioane de familii și-au plătit până acum utilitățile

Românii au înroșit cardurile de energie: Peste 1,5 milioane de familii și-au plătit până acum utilitățile

de Redacția Jurnalul    |    06 Apr 2023   •   19:15
Românii au înroșit cardurile de energie: Peste 1,5 milioane de familii și-au plătit până acum utilitățile
Sursa foto: mfe.gov.ro

Peste 1,5 milioane de familii au achitat în perioada 20 februarie-5 aprilie facturi prin cardurile de energie, în valoare totală de 352 de milioane de lei, a anunțat joi Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

„Am depășit, zilele acestea, pragul de 1,5 milioane de beneficiari care au făcut plăți prin cardul de energie. Procesul s-a fluidizat, iar pe măsură ce se emit facturi numărul plăților crește considerabil. Avem 500.000 plăți într-o săptâmănă, ceea ce ne confirmă că programul este implementat cu succes. Reamintesc faptul că acceptăm și facturi restante, dar condiția este ca ele să nu fie emise mai devreme de 1 ianuarie 2023, iar perioada de facturare ce poate fi luată în calcul este maxim luna octombrie 2022. Sunt bucuros că și plata facturilor la lemne funcționează corespunzător, avem deja peste 4.000 astfel de facturi platite, beneficiarii primind numerar sumele. Mai sunt încă trei luni pentru utilizarea primei tranșe de 700 lei din ajutorul aferent acestui an”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Cele mai multe plăți cu cardurile de energie au fost făcute în Iași (240.000), București (211.000) și în Prahova (191.000).

Până în prezent, 2.110.134 de carduri de energie au ajuns la românii vulnerabili, anunță MIPE. Numărul lor va crește pe măsură ce se soluționează anchetele sociale, până în prezent fiind solicitate peste 10.000.

Numărul total de beneficiari ai acestei măsuri este de 4 milioane de persoane, bugetul total al programului fiind de 2,8 miliarde de lei.

Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 lei fiecare, și poate fi utilizat pentru plata următoarelor servicii/produse: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: carduri energie