x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Care este starea de sănătate a pacienților transferați de la Institutul ”Matei Balș”, în urma incendiului de vineri dimineața

Care este starea de sănătate a pacienților transferați de la Institutul ”Matei Balș”, în urma incendiului de vineri dimineața

30 Ian 2021   •   11:38
Care este starea de sănătate a pacienților transferați de la Institutul ”Matei Balș”, în urma incendiului de vineri dimineața
Sursa foto: Hepta

Potrivit Ministerului Sănătății, starea de sănătate a pacienților afectați de incendiul care a avut loc vineri, la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, și care au fost transferați în alte unități sanitare, se prezintă astfel:

La Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” București sunt 11 pacienți în stare stabilă. La Spitalul Universitar de Urgență din București sunt 5 pacienți, dintre care 4 în stare stabilă și unul intubat la ATI.

La Spitalul Universitar de Urgență „Elias” sunt 6 pacienți în stare stabilă.

La Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” se află 6 pacienți, unul fiind în stare gravă la ATI și 5 în stare stabilă.

În Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” 3 pacienți sunt în stare stabilă, la ATI, iar la Spitalul Militar Central sunt 4 pacienți: 2 urmează să fie externați, unul este în stare stabilă, internat în secția ATI, iar un pacient este intubat și instabil în ATI.

La Spitalul „Witting” se află trei pacienți în stare stabilă.

La Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” sunt 4 pacienți: 2 în stare stabilă și 2 în secția ATI (stare stabilă). În Spitalul MAI „Dimitrie Gerota” este un pacient intubat la ATI.

Spitalul de Urgență Floreasca găzduiește 6 pacienți: 3 în stare stabilă, 3 urmează să fie externați, iar la Spitalul Monza sunt 3 pacienți în stare stabilă.

×
Subiecte în articol: pacienti matei bals incendiu