x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cartel ALFA solicită retragerea proiectului de lege privind Roşia Montană şi organizarea unor dezbateri pe subiect

Cartel ALFA solicită retragerea proiectului de lege privind Roşia Montană şi organizarea unor dezbateri pe subiect

16 Sep 2013   •   19:53
Cartel ALFA solicită retragerea proiectului de lege privind Roşia Montană şi organizarea unor dezbateri pe subiect

Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA" solicită, alături de alte organizaţii ale societăţii civile, retragerea proiectului de lege privind exploatarea de la Roşia Montană şi organizarea unei dezbateri serioase privind oportunitatea unei asemenea exploatări, a costurilor reale şi a beneficiilor pe care statul român, respectiv cetăţenii României, le-ar avea dintr-un astfel de proiect, informează agerpres.ro.

Potrivit unui comunicat al sindicaliştilor, Comitetul Confederal al CNS 'Cartel ALFA' a analizat situaţia privind proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană şi consideră că proiectul de lege promovat de Guvern este nesatisfăcător sub multiple aspecte.

"Participaţia statului este mult prea mică având în vedere că este vorba de avuţia naţională care, dacă se decide pe căi democratice să fie exploatată, ar trebui să fie în beneficiul cetăţenilor, nu doar al unor investitori speculativi", se menţionează în document.

În opinia sindicaliştilor, garanţiile prevăzute pentru cazul unor accidente ecologice şi pentru refacerea spaţiului de exploatare sunt "ridicol de mici şi total inadecvate", avându-se în vedere riscurile majore pe care un astfel de proiect le presupune.

CNS "Cartel ALFA" atrage atenţia asupra faptului că garanţia de mediu solicitată companiei care realizează exploatarea este de 135 de milioane de dolari, în timp ce costurile reale sunt estimate la o sumă de aproape 20 de ori mai mare, facturi care vor rămâne în seama plătitorilor de taxe din România, neacoperite de beneficiile pe care statul le ridică, potrivit contractului.

"În plus, considerăm că un aspect cu adevărat grav în acest context este modul în care, prin politici asumate de administraţia locală şi acceptate de reprezentanţii guvernamentali, dar şi prin actualul proiect de contract, locuitorii din zona Roşia Montană sunt obligaţi să devină sclavii companiei Roşia Montană Gold Corporation, care nu este în schimb obligată să respecte legile din România. Este un genocid, determinat de declararea zonei ca monoindustrială şi blocarea, în ultimii zece ani, a oricărui proiect de dezvoltare economică, care ar fi condus la crearea de noi locuri de muncă alternative în zonă", se subliniază în comunicat.  

×
Subiecte în articol: cartel alfa roşia montană