Şefa serviciului resurse umane din cadrul Primăriei Sector 2, Daniela Năstase, a fost reţinută de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Ea este acuzată de trafic de influenţă, după ce a primit suma de 11.000 de euro pentru a interveni pe lângă un alt angajat al primăriei de la Spaţiul Locativ, pentru a înregistra cinci dosare pentru solicitarea de apartamente ANL. Pentru acest serviciu, Daniela Năstase a vrut să ofere suma de 1000 de euro. “În schimbul sumei amintite, inculpata şi-a luat angajamentul faţă de denunţător să facă demersuri pe lângă persoane cu putere de decizie din instituţia în care îşi desfăşura activitatea pentru ca cererile depuse fie aprobate, garantând în acest sens”, se precizează într-un comunicat al DNA. Procurorii anticorupţie au beneficiat în acest caz de suportul Serviciului Român de Informaţii.