x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cazul Zambaccian - Perchezitie in "Tell", la Tamara

Cazul Zambaccian - Perchezitie in "Tell", la Tamara

de Violeta Fotache    |    01 Mar 2006   •   00:00
Cazul Zambaccian - Perchezitie in "Tell", la Tamara

Anchetatorii dosarului Zambaccian au ajuns cu scotocirile si in casa matusii Tamara, o cladire istorica situata pe Strada Christian Tell, in apropierea Ambasadei Frantei la Bucuresti.

CU ACORDUL PROPRIETARULUI. Vila construita in stil brancovenesc si renovata apartine, in prezent, fostului patron al Tele 7 Abc, Paul Opris. El a cumparat imobilul, in octombrie 2001, de la celebra matusa a fostului premier, Tamara Cernasov. Procurorii DNA l-au intrebat azi-dimineata pe Paul Opris daca e de acord cu perchezitia imobilului, fara sa-i spuna care este scopul actiunii lor, ce anume spera sa gaseasca in casa, acum, a lui. La cautari a fost de fata fiul lui Opris. De precizat ca anchetatorii fac investigatii legate de vanzarea-cumpararea acestei vile, in cadrul dosarului Zambaccian, extins imediat dupa izbucnirea scandalului legat de mostenirea matusii Tamara, aparuta in declaratia de avere a presedintelui Camerei Deputatilor, Adrian Nastase.

TOT SECHE. Surse judiciare ne-au precizat ca imobilul perchezitionat ieri (26 de camere) a fost renovat tot de una dintre firmele lui Sergiu Sechelariu, iar "sefa de santier" ar fi fost Irina Jianu, acuzata de dare de mita. Saptamana trecuta, procurorii DNA au facut patru descinderi in imobilul de pe Strada Muzeul Zambaccian nr. 16, unde (in lipsa aprobarii pentru parlamentar) ei au perchezitionat apartamentele vecinilor lui Adrian Nastase, ultimul "scotocit" fiind chiar fiul lui, Andrei. Reamintim ca Adrian Nastase este urmarit penal sub acuzatiile de luare de mita si primire de foloase necuvenite in valoare totala de aproximativ 500.000 de euro, in schimbul carora ar fi numit-o si mentinut-o in functie pe Irina Jianu, fost inspector general la Inspectoratul de Stat pentru Constructii. Perchezitia a durat sapte ore, procurorii filmand tot ce putea fi valoros in casa cu trei etaje. Avocatul Ioan Mustata, aparatorul lui Paul Opris, ne-a declarat ca aceasta perchezitie "este ilegala", deoarece clientul lui este doar martor in dosar. Avocatul Aurel Ciobanu, aparatorul Marietei Anastasescu, a declarat: "Procurorii au cautat prin sertare, printre haine. S-a intrat in viata privata".

MATUSA TAMARA
Cazul "matusa Tamara" a facut obiectul unui dosar instrumentat de Oficiul National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor inca din anul 1999. Dosarul ar fi disparut ulterior schimbarii puterii politice, dupa alegerile generale din anul 2000. Parchetul investigheaza acum cazul. In urma scandalului legat de mostenirea de la matusa Tamara, Adrian Nastase a solicitat procurorului general al Romaniei verificarea legalitatii acestei mosteniri, cererea lui fiind acum pe rolul Instantei Supreme. In cursul acestei saptamani, la Comisia speciala de control al averii demnitarilor vor incepe dezbaterile.

×
Subiecte în articol: observator tamara