x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce fel de alimente și bunuri se pregătesc obligatoriu pentru slujba de înmormântare a unei persoane dragi?

Ce fel de alimente și bunuri se pregătesc obligatoriu pentru slujba de înmormântare a unei persoane dragi?

27 Aug 2020   •   15:06
Ce fel de alimente și bunuri se pregătesc obligatoriu pentru slujba de înmormântare a unei persoane dragi?

Chiar dacă este un eveniment foarte neplăcut pentru fiecare dintre noi, moartea face parte din viață și atunci când cineva drag trece în neființă suntem datori față de persoana respectivă să-i pregătim o înmormântare așa cum i se cuvine. În tradiția creștin ortodoxă, ca urmași sau apropiați ai unei persoane decedate suntem responsabili cu organizarea a trei tipuri de slujbe speciale de pomenire. Prima și cea mai importantă dintre ele este slujba de înmormântare, apoi sarindarele și în final parastasele care au loc la date fixe după adormirea celui drag.

Motivul pentru care organizăm toate aceste slujbe și ne pregătim cu mare evlavie pentru fiecare moment este credința creștinilor că până în ziua Judecății de Apoi, Dumnezeu iartă multe din păcatele celor adormiți, dacă cei rămași în urma lor se roagă din tot sufletul pentru ei. Iar odată cu rugăciunile de pomenire, Biserica Ortodoxă încurajează și darea de pomană a unor merinde și bunuri speciale. Despre toate lucrurile necesare pentru o slujbă de înmormântare ca la carte, dar și modul cum acestea pot fi procurate, vom vorbi în continuare, în rândurile ce urmează.

Ce se dă de pomană la o slujbă de înmormântare?

Pentru a nu uita nimic din cele necesare unei înmormântări, se recomandă întocmirea unei liste sau colaborarea cu o agenție de pompe funebre specializată în slujbele de înmormântare ortodoxe, care să asigure atât mâncărurile și băuturile, cât și celelalte bunuri ce se oferă de pomană. Agenția Funerară Paul din București de exemplu, oferă pachete de servicii funerare complete care includ și achiziția sau prepararea bunurilor care se dau de pomană, astfel ca familia îndurerată să se poată concentra pe rugăciune și reflecție, în momentele dificile de după despărțire.

Colivă

Primii creștini care au făcut vreodată colivă sunt cei care au trăit în secolul al IV-lea în vremea Sfântului Teodor Tiron. În acele timpuri, se spune despre colivă că era o mâncare ca toate celelalte, ce se prepara din grâu fiert, așa cum o gătim și noi, în ziua de azi. Dar la 50 de ani după moartea sa, pentru a salva pe locuitorii creștini ai Constantinopolului de alimentarea cu hrană spurcată cu sângele șertfelor idolești, Sfântul Teodor Tiron s-a arătat patriarhului din locurile acelea, i-a spus cum să facă colivă și i-a izbăvit pe creștini de păcat. Din acel an, pentru a-l slăvi pe sfânt și pe domnul lor Iisus Hristos, creștinii din Constantinopol au început să prepare colivă în ziua comemorării acestuia.

Colaci

În Biserica Ortodoxă Română colacii se numesc capăt, iar forma lor rotundă simbolizează ciclul vieții veșnice ce o urmează pe aceasta trecătoare. În mod tradițional, colacii se coc în diferite forme și anume cap de bărbat, cap de femeie, Arhanghel și prescură și se împart la finalul slujbei de înmormântare.

Vin

După colivă și colaci, vinul este considerat cel de-al treilea cel mai important aliment dat de creștini ca pomană în cadrul slujbelor de înmormântare. El este considerat un simbol al produselor pe care le-au folosit femeile mironosițe pentru a îmbălsăma trupul domnului nostru Iisus Hristos după coborârea lui de pe cruce. De asemenea, tot vinul amintește și de Sfânta Împărtășanie pe care creștinii o primesc de-a lungul vieții pentru a stabili o comuniune strânsă cu Dumnezeu.

Pachete

Pachetele cu mâncare care se dă de pomană în cadrul slujbei de înmormântare sunt destinate credincioșilor care participă la această slujbă și se împart cu scopul de a-i motiva pe aceștia să se roage lui Dumnezeu pentru sufletul celui adormit. Ele pot conține mâncăruri calde sau reci și sunt făcute astfel încât să respecte regulile alimentare din perioadele de dulce sau de post de peste an.

 

Lumânări și prosoape

De la nicio slujbă de înmormântare organizată în cadrul Bisericii Ortodoxe Române nu pot lipsi batistele și prosoapele care se împart fețelor bisericești și credincioșilor participanți împreună cu câte o lumânare aprinsă. Acest obicei se respectă din moși strămoși pentru ca sufletul celui adormit să găsească drumul spre calea lui Iisus Hristos și să nu rătăcească prin întuneric.

 

Articol sustinut de Advertorial.ro

×