Pe 15 septembrie, elevii s-au întors la şcoală după vacanţa cea mare şi au avut parte de câteva surprize. Elevii care anul acesta susţin examenul de bacalaureat au o nouă programă la matematică şi limba si literatura Italiana materna.
Aproximativ 3.200.000 de elevi şi preşcolari au început deja anul şcolar 2014-2015, care va avea 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare. Ca în fiecare an, nu lipsesc problemele. Anul şcolar 2014-2015 începe fără manuale noi pentru clasele I şi a II-a, în schimb avem un regulament ce integrează reguli de conduită în unităţile de învăţământ, un contract educaţional cu părinţii şi obligaţii pentru profesori şi elevi.
Structura anului şcolar 2014-2015. Vezi câte ZILE DE VACANŢĂ au elevii anul viitor şi când se susţin tezele
Absolvenţii de liceu se vor putea înscrie la prima sesiune a examenului de bacalaureat între 25-29 mai 2015 şi vor încheia cursurile în 29 mai.
Ministerul Educatiei a publicat la începutul acestei luni, in Monitorul Oficial, ordinul privind organizarea si desfasurarea examenului de bacalaureat national - 2015. Cu toate că ministrul Remus Pricopie a dat asigurări, pe 14 septembrie, că "pentru anul şcolar viitor, pentru examenul de Evaluare naţională şi Bacalaureat nu avem nicio schimbare din punct de vedere al structurii examenelor", lucrurile nu stau deloc aşa.
Citeşte şi O nouă materie în ŞCOLI
Se schimba programa de bacalaureat pentru matematica şi Limba si literatura Italiana materna. Programa de anul acesta prevede ca elevii de clasa a XII-a de la specializarea Stiintele Naturii să facă 3 ore pe saptamana de Matematica, in loc de 4 ore cum era trecut in programa pana acum.
Mai multe schimbări ale programei pentru bacalaureatul din 2015 pe RomâniaTV.net.