x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce sume trebuie să plătească TORŢIONARII către VICTIMELE REGIMULUI COMUNIST

Ce sume trebuie să plătească TORŢIONARII către VICTIMELE REGIMULUI COMUNIST

22 Aug 2014   •   15:26
Ce sume trebuie să plătească TORŢIONARII către VICTIMELE REGIMULUI COMUNIST

Guvernul a adoptat un proiect de lege prin care torţionarii sunt obligaţi să plătească victimelor regimului comunist între 25% şi 75% din veniturile lunare, a anunţat azi Corneliu Vişoianu, consilierul prim-ministrului Victor Ponta.

El a prezentat mesajul prim-ministrului la cel de-al XXI-lea Congres al Asociaţiei internaţionale a foştilor deţinuţi politici şi victime ale comunismului din Europa de Est (INTERASSO).

'Guvernul României a adoptat un proiect de lege prin care încearcă să introducă în legislaţie o modestă măsură de reparaţie istorică pentru victimele sistemului comunist - torţionarii condamnaţi definitiv pentru fapte comise în perioada 1945-1989 vor fi obligaţi să plătească între 25 şi 75% din veniturile lor lunare victimelor', a precizat Vişoianu.

Potrivit mesajului premierului, trebuie menţinut angajamentul ferm de condamnare a crimelor comunismului, acum şi pentru totdeauna.

Congresul INTERASSO se desfăşoară vineri şi sâmbătă la sala 'Drepturile Omului' din Palatul Parlamentului.

La congres participă delegaţi din Germania, Croaţia, Ungaria, Slovacia, Letonia, Lituania, Estonia, Albania, Republica Moldova, România şi figuri reprezentative ale rezistenţei anticomuniste.

Congresul de la Bucureşti celebrează 25 de ani de la prăbuşirea comunismului în Europa Centrală şi de Est, comemorând victimele represiunii regimului totalitar comunist şi amintind lupta împotriva dictaturii.

România este reprezentată la acest congres de Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, membră a INTERASSO. În cadrul congresului a fost prezentat şi mesajul dr. Lee Edwards, chairman al Fundaţiei Memorialul Victimelor Anticomuniste din Washington. (Agerpres)

×
Subiecte în articol: tortionari comunism INTERASSO