x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CE vrea mai multă transparență în sectorul închirierilor de locuințe pe termen scurt

CE vrea mai multă transparență în sectorul închirierilor de locuințe pe termen scurt

07 Noi 2022   •   21:05
CE vrea mai multă transparență în sectorul închirierilor de locuințe pe termen scurt

CE a adoptat o propunere de regulament pentru a spori transparența în domeniul închirierilor de locuințe pe termen scurt și pentru a ajuta autoritățile publice să asigure o dezvoltare echilibrată a acestora ca parte a unui sector durabil al turismului.

Deși rezervările de locuințe pe termen scurt prezintă multe beneficii pentru turiști și gazde, acestea pot da naștere la motive de îngrijorare pentru anumite comunități locale care se confruntă, de exemplu, cu lipsa unor locuințe accesibile, arată CE într-un comunicat. Noile norme vor îmbunătăți colectarea și schimbul de date de la gazde și de la platformele online.

Noile norme propuse vor contribui la îmbunătățirea transparenței în ceea ce privește identificarea și activitatea gazdelor care oferă cazare pe termen scurt și normele pe care trebuie să le respecte și vor facilita înregistrarea gazdelor. Acestea vor aborda, de asemenea, fragmentarea actuală a modului în care platformele online fac schimb de date și, în cele din urmă, vor contribui la prevenirea listărilor ilegale. În general, acest lucru va contribui la un ecosistem turistic mai durabil și va sprijini tranziția digitală a acestuia.

Conform comunicatului CE, noul cadru va armoniza cerințele de înregistrare a gazdelor și a proprietăților lor propuse pentru închiriere pe termen scurt atunci când aceste cerințe sunt impuse de autoritățile naționale: sistemele de înregistrare vor trebui să fie integral online și ușor de utilizat. Un set similar de informații relevante privind gazdele și proprietățile acestora, și anume „cine”, „ce” și „unde” ar trebui să devină necesar. La finalizarea înregistrării, gazdele ar trebui să primească un număr de înregistrare unic.

De asemenea, vor fi clarificate normele pentru a asigura afișarea și verificarea numerelor de înregistrare: platformele online vor trebui să faciliteze afișarea de către gazde a numerelor de înregistrare pe platformele lor. De asemenea, acestea vor trebui să verifice în mod aleatoriu dacă gazdele înregistrează și afișează numerele corecte. Autoritățile publice vor avea posibilitatea să suspende numerele de înregistrare și vor putea solicita platformelor să elimine de pe listă gazdele neconforme.

Noul cadru va raționaliza schimbul de date între platformele online și autoritățile publice: platformele online vor trebui să facă schimb de date cu autoritățile publice, o dată pe lună, în mod automatizat, cu privire la numărul de nopți închiriate și de oaspeți. Pentru platformele mici și microplatforme sunt prevăzute posibilități de raportare mai ușoare. Autoritățile publice vor putea primi aceste date prin intermediul „punctelor de intrare digitale unice” naționale. Acest lucru va sprijini elaborarea unor politici bine orientate.

De asemenea, datele generate vor contribui, în formă agregată, la statisticile privind turismul produse de Eurostat și vor contribui la viitorul spațiu european al datelor pentru turism. Aceste informații vor sprijini dezvoltarea unor servicii inovatoare legate de turism.

Statele membre vor monitoriza punerea în aplicare a acestui cadru de transparență și vor institui sancțiunile relevante pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute în prezentul regulament.

Propunerea Comisiei va fi discutată în vederea adoptării de Parlamentul European și de Consiliu.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ce inchiriere locuinţe