x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CEDO: România, obligată să plătească în 2020 despăgubiri mai mari decât în ultimii zece ani la un loc

CEDO: România, obligată să plătească în 2020 despăgubiri mai mari decât în ultimii zece ani la un loc

30 Dec 2020   •   14:25
CEDO: România, obligată să plătească în 2020 despăgubiri mai mari decât în ultimii zece ani la un loc

România a fost obligată ca în 2020 să plătească despăgubiri mai mari decât în ultimii zece ani la un loc. Bilanțul a fost realizat de Asociația pentru Proprietate Privată, iar majoritatea covârșitoare a cauzelor au legătură cu nerespectarea dreptului de proprietate.

Conform unui studiu realizat de Asociația pentru Proprietate Privată (APP România), în 2020 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a obligat România să plătească despăgubiri mult mai mari decât în anii precedenți. Asta după ce, în anul 2010, CEDO a pronunțat o hotărâre pilot împotriva României și a așteptat măsurile legislative din țară, apreciind că situația proprietarilor de imobile naționalizate se va rezolva pe plan intern.

Multe dintre dosarele aflate la CEDO au fost suspendate, dar în România, în ultimii zece ani, nu s-au soluționat aceste probleme. Prin urmare, instanța europeană a trecut la analizarea dosarelor și a stabilit că proprietarii ale căror imobile au fost înstrăinate chiriașilor și nu mai puteau fi restituite în natură trebuie să primească despăgubiri la valoarea actuală.

Conform statisticii, peste 97% au fost sume atribuite în dosare privind nerespectarea dreptului de proprietate.

„Din 34.700.924 de euro (despăgubiri pe care România le are de plătit din condamnările de anul acesta), 33.874.800 de euro reprezintă sume stabilite în 10 hotărâri pronunțate de CEDO pentru nerespectarea dreptului de proprietate în România. Aceste dosare nu ar fi ajuns la CEDO dacă nu ar fi parcurs mai întâi toate căile de atac interne. Dacă judecătorii români ar fi aplicat în mod corect prevederile Convenției europene a drepturilor omului, acești proprietari nu ar mai fi fost nevoiți să apeleze la instanța europeană”, scrie în studiul realizat de APP.

În unele dosare despăgubirile stabilite de CEDO au fost aproape de cinci milioane de euro. Cei de la APP susțin că în România, petenții ar fi primit despăgubiri mai mici, în funcție de anumite grile notariale, în tranșe anuale și cu multe diminuări aplicate de funcționarii ANRP.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cedo