Persoanele audiate ieri de poliţiştii din Motru, în cazul furtului de material explozibil de la Mina Ploştina din cadrul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, au fost arestaţi preventiv.
Ninel Belciug şi Constantin Vîlcu, în vârstă de 34 şi 35 de ani, au fost arestaţi preventiv în cursul nopţii de luni spre marţi, Judecătoria Motru emiţând pe numele acestora mandate pentru 25 de zile, sub acuzaţia de nerespectare a regimului materialelor explozibile, informează Mediafax.
Cei doi au fost duşi direct la instanţă, fără a mai fi reţinuţi pentru 24 de ore, anchetatorii cerând mandat de arestare şi pentru o femeie, propunerea fiind respinsă însă de către judecător.
Conform anchetatorilor, cei doi sunt autorii furtului a trei kilograme de amonită şi a peste o mie de capse pirotehnice de iniţiere a exploziei, pe care le-au sustras din depozitul de explozivi al Minei Ploştina. Suspecţii au dezmembrat explozibilul furat, folosind doar cablurile din cupru, circa zece kilograme, pe care le-au vândut ca fier vechi unei femei. Substanţa explozibilă a fost aruncată în diferite locuri, fără a reprezenta vreun pericol, menţionează anchetatorii.
Dispariţia materialelor explozibile a fost observată luni dimineaţă de gestionarul depozitului Minei Ploştina, care şi-a anunţat superiorii de la Exploatarea Minieră de Subteran (EMS) Motru, care, la rândul lor, au sesizat Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, ambele instituţii făcând cercetări în acest caz.
Directorul EMS Motru, Paul Mergea, a declarat, luni, că depozitul de substanţe explozibile este situat la circa 45 de metri în subteran, hoţii pătrunzând acolo, cel mai probabil, pe un tub de ventilaţie cu diametrul de 80 de centimetri.
Conform lui Mergea, hoţii au dat la o parte ventilatorul care împinge aerul proaspăt în galeria minei şi, ulterior, au coborât, cel mai probabil cu o frânghie, cei 45 de metri, la revenirea la suprafaţă aceştia punând ventilatorul la loc, inclusiv în funcţiune, fără ca vreun angajat al minei să poată sesiza ceva în neregulă.
Furtul a fost descoperit luni dimineaţă, cu ocazia unui inventar făcut după perioada de o lună în care minerii din Oltenia au stat acasă în şomaj tehnic, aceştia reluând lucrul joia trecută.
Angajaţii minei au acces la depozitul respectiv prin gura de intrare în mină, care este supravegheată atât de un paznic înarmat, cât şi prin senzori de mişcare, după cum afirmă Mergea.
Citește pe Antena3.ro