x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cei trei medici de la Spitalul Târgu Cărbuneşti, reţinuţi pentru luare de mită, au fost arestaţi

Cei trei medici de la Spitalul Târgu Cărbuneşti, reţinuţi pentru luare de mită, au fost arestaţi

12 Ian 2014   •   13:59
Cei trei medici de la Spitalul Târgu Cărbuneşti, reţinuţi pentru luare de mită, au fost arestaţi

Cei trei medici de la Spitalul de Urgență din Târgu Cărbunești, reținuți, vineri, după ce au fost prinși în flagrant luând mită de la o pacientă pentru a-i face cezariană, au fost arestaţi preventiv.

Tribunalul Dolj a admis, sâmbătă, cererea procurorilor de arestare preventivă, pentru 29 de zile, a celor trei medici, sentința nefiind definitivă.

Doi medici ginecologi și un anestezist de la Spitalul de Urgență din Târgu Cărbunești au fost reținuți, vineri, după ce au fost prinși în flagrant luând mită de la o pacientă pentru a-i face cezariană.

Cei trei medici sunt acuzaţi că ar fi primit, în total, 1.900 de lei pentru a-i face cezariană unei tinere de 23 de ani, informează Mediafax. Banii au fost dați medicilor înainte de intervenţie, fiind marcați de anchetatori, care au intervenit la finalul operației și i-au prins în flagrant pe cei trei.

×