x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cel mai mare spectacol aerian din România, BIAS 2025, începe mâine în București

Cel mai mare spectacol aerian din România, BIAS 2025, începe mâine în București

de Redacția Jurnalul    |    29 Aug 2025   •   08:36
Cel mai mare spectacol aerian din România, BIAS 2025, începe mâine în București
Sursa foto: Bucharest International Air Show

Bucharest International Air Show (BIAS) aduce din nou pe cerul Capitalei avioane militare și civile din toată lumea. Publicul are acces liber atât la expozițiile statice, cât și la antrenamentele programate vineri pe Aeroportul Băneasa și platforma Romaero.

Cel mai mare spectacol aerian din România, Bucharest International Air Show - BIAS 2025, are loc în acest weekend la Aeroportul Băneasa și Romaero.

Evenimentul începe oficial sâmbătă, însă primele antrenamente sunt deschise publicului încă de vineri, 29 august, de la ora 10:00, odată cu deschiderea expoziției de aviație generală.

Organizatorii promit o paradă aviatică spectaculoasă, cu participarea unor echipe și aparate de zbor de renume internațional.

Printre reperele programului de astăzi se numără The Flying Bulls (11:00), aterizarea Red Arrows (11:15), demonstrațiile Șoimii României (12:30) și Eurofighter Typhoon (13:30).

De la ora 16:00, formația franceză Patrouille de France va survola Bucureștiul și va efectua antrenamentul oficial, iar seara, de la 17:00, vor încheia ziua Baltic Bees Jet Team.

Pe lângă demonstrațiile aeriene, vizitatorii pot vedea la sol avioane de luptă, elicoptere și aparate de aviație civilă expuse static.

Intrarea este liberă, iar accesul se face pe toată durata programului.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: BIAS 2025