Trenurile vor circula cu viteză redusă în această perioadă din cauza temperaturilor ridicate, pentru a se preveni eventualele accidente, astfel că cei care vor să călătorească cu trenul trebuie să se informeze în prealabil în legătură cu modificările intervenite în program, anunţă CFR Călători prin intermediul unui comunicat transmis, duminică, AGERPRES.
'Ca urmare a temperaturilor ridicate care se vor înregistra în aer şi implicit la nivelul solului în zilele de 19 şi 20 iulie, conform avertizărilor de coduri
portocaliu şi galben emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, viteză de circulaţie a trenurilor se reduce, în anumite intervale de timp, astfel încât
traficul să se desfăşoare în siguranţă', se arată în comunicatul CFR Călători.
În aceste condiţii, la efectuarea călătoriei cu trenul, CFR recomandă pasagerilor să solicite informaţii despre eventualele modificări produse în traficul
feroviar la staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la telefon 021/9521 şi să ia măsuri suplimentare cei care au sensibilitate crescută la căldură şi suferă de
anumite afecţiuni, respectiv să se hidrateze permanent şi să aibă cel puţin o sticlă cu apă în bagaj şi să alerteze imediat personalul de tren dacă se simt rău în timpul
călătoriei sau dacă observă o persoană care are nevoie de ajutor.