Referendumul pentru suspendarea presedintelui Traian Basescu a scos la iveala, pe langa opt milioane si jumatate de romani din case, si un fapt teribil. Sute de morti , din fiecare judet al Romaniei, au fost trecuti pe listele cu votanti. Exemplele sunt nenumarate, zeci de oameni reclamand cu ochii in lacrimi sau furie in suflet prezenta vreunei rude, decedate de ani de zile, pe listele electorale.
Un exemplu in acest sens, halucinant de-a dreptul, este numele lui Daniel Claudiu Crulic, dorohoianul care a decedat in urma cu mai bine de patru ani, dupa ce a stat doua luni in greva foamei si nu l-a bagat nimeni in seama, intr-o inchisoare din Polonia. Cruclic s-a aflat pe listele de votanti la referendumul din 29 iulie, in localitatea de bastina. Autoritatile locale se dezic de orice responsabilitate, spunand ca numele apare pe listele permanente intrucat nicio institutie romana, consulat sau Ministerul de Externe, nu a trimis la Dorohoi documente care sa ateste decesul. Mai mult, inhumarea a fost facuta de preoti pe baza unor documente eliberate de autoritatile poloneze, emise probabil doar pentru a insoti cadavrul acestuia pana in Romania, unde familia ar fi trebuit sa solicite certificat de deces. Descoperirea a fost efectuata de autoritatile din Dorohoi care au verificat, la cererea prefectului, listele electorale. Situatia este cu atat mai penibila cu cat, la momentul respectiv, toata mass-media romaneasca si internationala a varsat rauri de cerneala cu suferinta romanului. Cazul sau a fost intens mediatizat, facandu-se pana si-un film de groaza dupa viata lui Crulic.
Alt caz incredibil este cel al Elodiei Ghinescu. Disparuta natiunii s-ar fi aflat pe listele electorale din Brasov, acest lucru fiind insinuat si de premierul Victor Ponta. Informatia a fost publicata in presa centrala si citeaza o declaratie a primarului din Craiova, Olguta Vasilescu. Aceasta ar fi discutat cu autoritatile din Brasov, care ar fi identificat-o pe Elodia in listele electorale permanente, la cinci ani de la disparitie si dupa ce a fost declarata decedata oficial.
Revenind in lumea celor vii, tot pe listele electorale permanente, la sectorul 1, s-a aflat si Ion Mihai Pacepa, fost sef adjunct al Departamentului de Informatii Externe al Romaniei comuniste si consilier personal al presedintelui Nicolae Ceausescu. In anul 1978 el a cerut azil politic in Statele Unite, acum fiind cetatean american, traind in SUA. Referitor la prezenta acestuia pe listele electorale permanente, Alexandru Ichim, purtatorul de cuvant al primarului Sectorului 1 a spus: "S-a verificat si este pe listele electorale permanente. Nu exista documente ca el are pasaport de resedinta in strainatate, pentru a fi scos de pe aceste liste. Traieste, are cetatenie romana, nu exista acte ca si-ar fi pierdut cetatenia. Are tot dreptul sa fie pe lista electorala".
Anul trecut, AEP a realizat controale la 1.241 primarii (din totalul de 3.187), unde s-au constatat mai multe deficiente cu privire la listele electorale. Mai exact, listele electorale permanente nu erau pastrate corespunzator in unele situatii, in 264 de cazuri nu erau actualizate, iar 2.201 de persoane isi pierdusera drepturile electorale prin hotarari judecatoresti si nu fusesera radiate. Cu ocazia controlului s-a concluzionat ca 33.308 de persoane decedate figurau inca pe liste.