x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cine răspunde la București pentru insuccesul în alegeri al comunității românești din Serbia

Cine răspunde la București pentru insuccesul în alegeri al comunității românești din Serbia

de Dan Constantin    |    26 Iun 2020   •   15:24
Cine răspunde la București pentru insuccesul în alegeri al comunității românești din Serbia

O tăcere asurzitoare a autorităților de la București, al radioului și televiziunii publice în subiectul privind rezultatul catastrofal al comunității românilor din Serbia la alegerile de săptămâna trecută. Doar UNIUNEA ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI DIN ROMÂNIA (UZPR) prezintă un amplu material publicat pe uzpr.ro asupra cauzelor care au condus la lipsa de reprezentare a comunităților de români de pe Valea Timocului și Voivodina în parlamentul național de la Belgrad și în cel regional de la Novi Sad.

 Alianța din care a făcut parte Partidul Național Românesc nu a trecut „bara” de 3% din voturi pentru a intra în parlament, deși populația românească numără 350 000 de suflete. În schimb, Uniunea Maghiarilor din Voivodina, care reprezintă interesele unei populații de 250 000 de etnici,  a reușit , cu 13,6% din voturi , să obțină 10 locuri în Parlamentul de la Belgrad și 12 locuri în Voivodina.

 UZPR semnalează boicotarea candidaților comunității românești, atitudinea ostilă și de intimidare din secțiile de votare, cât și fenomenul turismului electoral la Bor și în satele cu vlahi.

Lipsa de implicare și suport  pentru comunitatea românească din Serbia a autorităților de la București au „asigurat” rezultatul din alegerile recente .

×
Subiecte în articol: serbia