x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciolacu, despre despăgubirea persoanelor afectate de inundaţii la Galaţi: Sunt ferm convins că se vor face plăţile

Ciolacu, despre despăgubirea persoanelor afectate de inundaţii la Galaţi: Sunt ferm convins că se vor face plăţile

de Redacția Jurnalul    |    06 Noi 2024   •   14:30
Ciolacu, despre despăgubirea persoanelor afectate de inundaţii la Galaţi: Sunt ferm convins că se vor face plăţile
Sursa foto: Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la Focşani, că vor fi efectuate toate plăţile pentru persoanele afectate de inundaţiile din septembrie din judeţul Galaţi.

El a subliniat că reacţia Guvernului pentru ajutorarea sinistraţilor a fost una rapidă.

"Am dat vreo 62 de milioane pentru drumurile judeţene, avem drumurile comunale şi acum despăgubiri, deci suntem în ritm. Niciodată nu cred că a existat o asemenea reacţie din partea Guvernului. Urmează după ce vor veni toate documentele, ele se înaintează, e un circuit, sunt ferm convins că se vor face plăţile", a menţionat prim-ministrul.

Marcel Ciolacu a fost prezent, miercuri, în judeţul Vrancea unde, alături de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a verificat stadiul obiectivului de investiţii Autostrada Buzău - Focşani (A7), Lotul 4 Mândreşti Munteni - Focşani.

AGERPRES

×