„De la Gara de Nord până la Otopeni până în 2028. Ăsta e termenul maxim. Dar astăzi pe progresul pe prima secțiune... suntem undeva la 14%, din ce mi-au spus constructorii. Sigur, pe zona de tunele, că vor veni și cu partea de arhitectură și toate lucrurile care urmează”, spune Sorin Grindeanu, întrebat când se va circula cu metroul până la Otopeni.
Ministrul Transporturilor și premierul Marcel Ciolacu au verificat, joi, Ora stadiului lucrărilor la obiectivul de investiții „Magistrala de metrou M6”.
„Este evident că calea cea mai sigură pentru dezvoltarea economiei și pentru a schimba odată pentru totdeauna traficul din Capitală nu poate să fie decât investițiile, respective metroul. Indiferent câte măsuri am lua, câte poduri, pasarele, restricții de circulație am face, soluția nu poate să fie cât metroul. Această legătură între Gara de Nord, până la Aeropotul Otopeni, implicit și Băneasa, până la zona comercială din Băneasa, e împărțită în două loturi. (...) Eu consider că am o singură obligație din funcția de premier, să asigur finanțarea pentru această investiție. Știu breaking news-urile cu deficite. Vom asigura în continuare, ca și prioritate, toate investițiile în toată infrastructura mare, vom negocia, pe urmă, la Bruxelles. Toate țările mari, Spania, Italia, Germania, Portugalia, au dezvoltat infrastructura având deficite mai mari, pe o perioadă limitată de timp. Acest lucru l-am discutat și negociat și cu președinta Comisiei Europene”, afirmă marcel Ciolacu.
Premierul admite că vor fi probleme în traficul din București.
„O să fac o discuție și cu ministrul de Interne și cu primarul Capitalei, pentru că nu o să fie ca pe Valea Oltului, dar se va crea un discomfort în trafic, astfel încât împreună, Guvern și primăria Generală, să găsim celele mai bune soluții în cee ace privește restricționările din trafic, mai ales că știm că pe 9 septembrie începe școala”, încheie Ciolacu.