x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciolacu: Se vor face multe investiţii în infrastructura spitalicească

Ciolacu: Se vor face multe investiţii în infrastructura spitalicească

03 Sep 2024   •   12:00
Ciolacu: Se vor face multe investiţii în infrastructura spitalicească
Sursa foto: Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că se vor face multe investiţii în infrastructura spitalicească şi a arătat că s-au făcut "paşi enormi" în ceea ce priveşte sistemul medical, însă cu toate "investiţiile istorice" care vor fi făcute acest sistem nu va fi sustenabil "decât cu o schimbare de fond". "Se vor face multe investiţii în infrastructura spitalicească. Cred că niciodată nu s-au făcut atâtea investiţii, peste trei miliarde de euro, din câte ştiu eu în acest moment. Toate restanţele clasei politice, cumva şi cu ajutorul Uniunii Europene, ajung să se realizeze. Pentru că avem şi anumite termene limită, de această dată, prin PNRR, până în 2026, cumva cred că şi ei s-au asigurat că ne vom ţine de această dată de cuvânt. (...) În ultima perioadă, din punctul meu de vedere, s-au făcut nişte paşi enormi, dar, repet, ei trebuie cumva în paralel dezvoltaţi, fiindcă sistemul de sănătate, cu toate investiţiile pe care o să le facem, istorice, nu va fi sustenabil decât cu o schimbare de fond şi de aceea am şi încurajat proiectul şi îl încurajez în continuare", a spus Marcel Ciolacu la semnarea Acordului de parteneriat între Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "MS Curie" şi Asociaţia "Dăruieşte Viaţă".

În opinia sa, mai este foarte mult de lucru în ceea ce priveşte managementul sistemului de sănătate şi al spitalelor.

"Din punctul meu de vedere, şi o spun fără nicio reţinere, fără să jignesc managerul spitalul 'Marie Curie', mai este foarte mult de lucru în managementul sistemului de sănătate şi a spitalelor. Am văzut management de succes, cum este la 'Marie Curie', am văzut împreună cu domnul ministru şi la Bihor, am mai văzut (...) la Bistriţa. Deci se poate, trebuie să avem anumite proiecte pilot pe care pe urmă să le multiplicăm. Dacă nu vom face acest lucru, toate aceste investiţii nu vor fi sustenabile. Să construieşti e mai uşor decât să întreţii. Mai mult, aşteptările în ceea ce priveşte calitatea serviciilor medicale sunt unele enorme. Am scăpat de comunism, ştim să facem diferenţe, am văzut care sunt diferenţele între servicii din alte ţări şi cred că trebuie să ieşim cumva, şi acest lucru nu-l putem face decât cu dumneavoastră, din acest cerc strâmt pe care ni l-am creat singuri. Acest cerc trebuie spart", a arătat premierul.

Potrivit premierului, proiectul de la Spitalul "Marie Curie" este unul de succes care va fi continuat.

"Eu mă bucur că am ajuns să semnăm cel de-al doilea acord, după ce asociaţia pe care o conduceţi a terminat prima clădire, investiţii de aproape 53 de milioane de euro - şi construcţia clădirii, cât şi dotările. Acum vom continua acest proiect şi spun fără nicio reţinere, un proiect de succes. În afară să vă felicit, vreau să vă mulţumesc, nu din funcţia de prim-ministru, din calitatea de român, pentru ceea ce aţi făcut şi veţi face în continuare. De fapt, vom ajunge să avem primul campus pediatric la 'Marie Curie'. Deja s-a predat prima clădire. Mai avem să continuăm acel proiect-pilot la secţia de radioterapie şi eu sper, împreună cu domnul ministru, cu Ministerul Sănătăţii, să găsim cea mai bună cale astfel încât să introducem în managementul sistemului de sănătate şi o componentă a organizaţiilor neguvernamentale", a mai spus Ciolacu.

×