x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciprian Șerban, vizită pe șantierul stației de metrou Gara Băneasa

Ciprian Șerban, vizită pe șantierul stației de metrou Gara Băneasa

de Redacția Jurnalul    |    12 Feb 2026   •   19:30
Ciprian Șerban, vizită pe șantierul stației de metrou Gara Băneasa
Sursa foto: Ciprian Șerban, a anunțat pe Facebook că a efectuat o vizită pe șantierul viitoarei stații de metrou Gara Băneasa, parte a Magistralei 6

Ciprian Șerban a făcut joi o vizită pe șantierul unde au loc lucrările pentru viitoarea stație de metrou Gara Băneasa și a cerut ca proiectul să fie făcut la timp.

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, a anunțat pe Facebook că a efectuat o vizită pe șantierul viitoarei stații de metrou Gara Băneasa, parte a Magistralei 6.

Proiectul este unul important pentru dezvoltarea rețelei de metrou din București și pentru îmbunătățirea conexiunii cu zona de nord a Capitalei.

„Astăzi am vizitat șantierul viitoarei stații de metrou Gara Băneasa, parte a Magistralei 6”, a transmis ministrul. El a precizat că a discutat cu reprezentanții implicați în proiect pentru a verifica evoluția lucrărilor.

„Împreună cu directorul Metrorex și cu echipele tehnice din partea constructorului și a supervizorului, am analizat stadiul lucrărilor pentru a mă asigura că proiectul avansează conform graficului”, a explicat Ciprian Șerban.

Unul dintre subiectele principale ale discuțiilor a fost impactul pe care lucrările îl au asupra traficului și asupra locuitorilor din zonă.

Ministrul Transporturilor a declarat că este conștient de disconfortul creat și că acesta trebuie gestionat cât mai bine.

„Un punct esențial al discuțiilor a fost impactul nedorit al lucrărilor asupra traficului și asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor”, a scris el.

„Am solicitat constructorilor să mențină o coordonare permanentă cu Metrorex și cu celelalte autorități implicate, astfel încât restricțiile de trafic să fie optimizate și adaptate în funcție de evoluția lucrărilor”, a mai transmis ministrul Transporturilor.

Mai mult, Ciprian Șerban a menționat că prioritatea sa principală este respectarea termenelor și realizarea rapidă a acestei investiții.

„Obiectivul nostru rămâne clar: lucrări realizate eficient, cu încadrare în graficul de execuție”, a declarat Șerban.

Magistrala 6 de metrou este unul dintre proiectele majore de infrastructură din Capitală.

Acesta urmează să asigure o legătură rapidă între centrul orașului și Aeroportul Otopeni, iar stația Gara Băneasa este un punct foarte important pe acest traseu.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Ciprian Șerban metrou baneasa
Parteneri