x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Circulaţia feroviară, închisă între Sărăţel şi Măgheruş Şieu, în perioada 21 septembrie - 6 octombrie

Circulaţia feroviară, închisă între Sărăţel şi Măgheruş Şieu, în perioada 21 septembrie - 6 octombrie

20 Sep 2018   •   18:02
Circulaţia feroviară, închisă între Sărăţel şi Măgheruş Şieu, în perioada 21 septembrie - 6 octombrie

Circulaţia feroviară va fi închisă între staţiile Sărăţel şi Măgheruş Şieu, în perioada 21 septembrie - 6 octombrie, ca urmare a efectuării unor lucrări de racordare a liniei CF la podul modernizat de la km 47+128, potrivit unui comunicat al Companiei Naţională de Căi Ferate CFR SA. 

În perioada desfăşurării lucrărilor pe relaţia Sărăţel - Măgheruş Şieu, care implică şi scoaterea de sub tensiune a liniei de contact pe întreaga distanţă, constructorul va pune la dispoziţia călătorilor, mijloace auto pentru transbordare pe relaţiile Beclean pe Someş - Sărăţel, Măgheruş Şieu - Sărăţel, Măgheruş Şieu - Bistriţa Nord (cu oprire în haltele Arcalia, Sărăţel, Sărata, Bistriţa Fabrici). 

Conform documentului vor avea loc modificări în circulaţia trenurilor operatorului naţional 

În perioada 21/22 septembrie 2018 - 05/ 06 octombrie 2018 trenul IR 406 Braşov - Deda - Dej Călători - Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor - Biharkeresztes va circula ca tren IR 1408, pre ruta Braşov (17:51) - Siculeni - Deda - Târgu Mureş - Războieni - Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor (sosire 05:11/ plecare 05:33) - Biharkeresztes. 

Trenul IR 407 Biharkeresztes - Episcopia Bihor - Oradea - Cluj Napoca - Dej Călători - Deda - Braşov va circula ca tren IR 1409 pe ruta Biharkeresztes - Episcopia Bihor (sosire 23:08/ plecare 23:23) - Oradea - Cluj Napoca - Razboieni - Târgu Mureş - Deda - Siculeni - Braşov (11:34). 

Trenul IR 1641 relaţia Bucureşti Nord - Braşov - Deda - Dej Călători- Baia Mare va circula ca tren IR 12641 pe ruta Bucureşti Nord - Braşov - Deda - Sărăţel - Bistriţa Nord (05:26). 

Pentru călătorii care au ca destinaţie staţiile Salva, Vişeu de Jos, Valea Vişeului, Sighetu Marmaţiei se va asigura transbordarea călătorilor de la staţia Sărăţel la staţia Beclean pe Someş (pentru tren R 13045). Trenul IR 1648 în relaţia Sărăţel - Bistriţa Nord va fi anulat. Trenul IR 1639 în relaţia Dej Călători - Cluj Napoca va fi anulat. 

În perioada 22 septembrie 2018 - 6 octombrie 2018 călătorii care au ca destinaţie staţiile Dej Călători, Ileanda, Jibou, Benesat, Ulmeni Sălaj, Mireşu Mare, Satulung pe Someş, Baia Mare pot circula cu trenul 1741/ 12544  în relaţia Bucureşti Nord - Cluj Napoca (05:12) - Dej Călători - Baia Mare (09:27) 

De asemenea, în perioada 21/22 septembrie 2018 - 05/ 06 octombrie 2018 trenul IR 1643 în relaţia Bucureşti Nord - Braşov - Deda - Beclean pe Someş va circula ca IR 12643 în relaţia Bucureşti Nord (18:00) - Braşov - Deda - Sărăţel - Bistriţa Nord (02:40). Trenul IR 1642 Baia Mare - Dej Călători- Deda - Braşov - Bucureşti Nord va circula ca tren IR 12642 pe ruta Bistriţa Nord (21:25) - Sărăţel - Deda - Braşov -Bucureşti Nord (06:14). Pentru călătorii din staţiile Sighetu Marmaţiei, Valea Vişeului, Vişeu de Jos, Beclean pe Someş, Dej Călători se asigură transbordarea de la Beclean pe Someş (de la trenul 13046) la staţia Sărăţel (pentru tren 12642). Trenul IR 1638 în relaţia Cluj Napoca - Dej Călători va fi anulat. 

Călătorii din staţiile Baia Mare, Satulung pe Someş, Mireşu Mare, Ulmeni Sălaj, Benesat, Jibou, Ileanda, Dej Călători pot circula cu tren IR 12543/ 1742 în relaţia Baia Mare (17:52) - Dej Călători - Cluj Napoca (21:50) - Bucureşti Nord. Trenul IR 1644 în relaţia Beclean pe Someş - Deda - Braşov - Bucureşti Nord va circula ca tren IR 12644 în relaţia Bistriţa Nord (22:35) - Sărăţel - Deda - Braşov - Bucureşti Nord (08:19). Trenul IR 1649 în relaţia Bistriţa Nord -Sărăţel va fi anulat. 

În perioada 21 septembrie  2018 - 06 octombrie 2018 trenurile R 4205 şi R 4206 vor circula doar în relaţia Vatra Dornei - Ilva Mică - Magheruş Şieu şi retur. Trenul R 4205 va circula ca tren R 13048 pe distanţa Sărăţel (09:01) - Bistriţa Nord (09:17). De la staţia Măgheruş Şieu se asigură transbordarea la staţia Sărăţel. Trenul R 4206  va circula ca tren R 13049 pe distanţa Bistriţa Nord (11:44) - Sărăţel (12:00). Se asigură transbordarea de la R 13049 la R 4206 în staţia Măgheruş Şieu. Trenul IR 1843 Cluj Napoca - Beclean pe Someş va circula ca tren IR 12842 Cluj Napoca (plecare 04:01) - Beclean pe Someş  (sosire 05:56). 

Pentru informaţii actualizate, călătorii care circulă cu trenurile operatorului naţional de transport feroviar CFR Călători sunt rugaţi să consulte pagina de internet www.cfrcalatori.ro sau să solicite informaţii la numerele de telefon 021 /9521. 

De asemenea, călătorii care folosesc serviciul public de transport feroviar al operatorului privat Regio Călători sunt rugaţi să consulte pagina de internet https://regiocalatori.ro/anunturi/ sau să solicite personalului de tren informaţii actualizate despre modificările care intervin în circulaţia trenurilor. 

"Compania Naţională de Căi Ferate CFR  S.A. cere scuze călătorilor pentru disconfortul  creat în această perioadă şi îi asigură că lucrările feroviare au drept scop îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie şi creşterea gradului de confort şi siguranţă", precizează compania.

AGERPRES

×