x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciucă: Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, repere de curaj, speranţă şi credinţă

Ciucă: Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, repere de curaj, speranţă şi credinţă

21 Mai 2022   •   13:40
Ciucă: Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, repere de curaj, speranţă şi credinţă

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, sâmbătă, că Sfinţii apărători ai creştinismului, Împăratul Constantin şi mama sa, Elena, reprezintă repere de curaj, speranţă şi credinţă, "valori atât de necesare pentru noi toţi în aceste timpuri complicate".

"21 mai este o zi de mare însemnătate pentru credincioşi: celebrarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Mari sfinţi apărători ai creştinismului, Împăratul Constantin şi mama sa, Elena, reprezintă repere de curaj, speranţă şi credinţă, valori atât de necesare pentru noi toţi în aceste timpuri complicate", a menţionat premierul în mesajul său cu prilejul acestei sărbători religioase.

El i-a felicitat, cu ocazia zilei onomastice, pe cei care poartă numele de Constantin şi Elena.

"Le doresc sănătate, pace, lumină în suflete şi să se bucure alături de cei dragi! La mulţi ani! Fie ca Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena să vă ocrotească în fiecare zi", a mai spus acesta. 

×
Subiecte în articol: nicolae ciuca