x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Clotilde Armand: Construirea centrului pentru copiii cu sindrom Down, din nou pe ordinea de zi

Clotilde Armand: Construirea centrului pentru copiii cu sindrom Down, din nou pe ordinea de zi

06 Iul 2021   •   20:44
Clotilde Armand: Construirea centrului pentru copiii cu sindrom Down, din nou pe ordinea de zi

Primarul Sectorului 1 al Capitalei Clotilde Armand susține că proiectul privind construirea centrului pentru copiii cu sindrom Down va fi introdus pe ordinea de zi a Consiliului local la următoarea ședință. Primarul a fost acuzat că a blocat cu intenție acest proiect.

„Nimeni nu s-a opus și nu se opune proiectului privind construirea centrului copiilor cu Sindrom Down din Parohia Mavrogheni. Proiectul a fost pe ordinea de zi suplimentară în ședința trecută a Consiliului Local al și a fost retras de mine pentru că aveam câteva nelămuriri despre acesta. Imediat după ședință l-am primit pe preotul paroh și pe doamna arhitect în cabinetul meu. Am lămurit tot ce era de lămurit. I-am asigurat că intră în următoarea ședință proiectul va fi introdus din nou pe ordinea de zi și are tot sprijinul meu”, a transmis marți Clotilde Armand.

Ea susține că „unii adversari politici au ales cinismul și folosesc acești copii nevinovați pentru lupte politice, dezinformare și pentru a mă ataca”.

Primarul Sectorului 1 spune că mai multe proiecte de pe ordinea de zi nu au fost adoptate: „Tot în ședința trecută trebuia votată rectificarea bugetară. Erau mai multe puncte pe ordinea de zi. Printre acestea: investițiile pentru extinderea școlilor sau Grădinița de Vară. Consilierii PNL și PSD au făcut front comun și nu au votat. E tare trist să vezi atâta ticăloșie adunată la un loc”.

Liberalul Sebastian Burduja a susținut luni că primarul Clotilde Armand a blocat proiectul pentru pentru copiii cu Sindrom Down din răzbunare.

„Zilele trecute s-a întâmplat ceva efectiv de neimaginat la Primăria Sectorului 1: primarul Armand Clotilde a blocat proiectul primului centru integrat pentru copiii cu Sindrom Down din România. Da, ați citit bine, chiar dacă pare absurd și ireal. A făcut asta din răzbunare față de PNL, în dispreț total față de niște copilași nevinovați, care ar trebui lăsați deoparte de orice joc politic murdar”, a transmis președintele PNL - Sectorul 1, Sebastian Burduja.

Liberalul a mai spus că centrul pentru copiii cu Sindrom Down urmează să fie construit lângă Piața Victoriei, pe un teren care aparține Bisericii Mavrogheni. Potrivit lui Burduja, proiectul are toate avizele, dar nu a fost adoptat deoarece liberalii au refuzat să voteze alt proiect, promovat de primar.

×
Subiecte în articol: Clotilde Armand