Cosiliul Naţional al Audiovizualului ia decizii diferite în acelaşi caz, motivaţiile bătându-se cap în cap. Cu siguranţă, acest for marcat de obezitate (11 membri cu funcţii de secretar de stat) este singura instituţie nerestructurată din România, supradimensiunea ei dându-i accente de grandomanie. Pe lângă acest diagnostic, "pacientul" suferă şi de o suspectă miopie, la judecarea cazurilor intrate în competenţă schimbându-şi ochelarii funcţie de interese.
Iată faptele.
Ziarul Adevărul a lansat în acest an mai multe campanii de publicitate pentru promovarea proprie al căror slogan transmite ideea că acest cotidian ar fi numărul 1 în România. În spotul televizat campania transmitea către public informaţii că "În decembrie 2008, cu o medie de peste 80.000 de exemplare vândute pe zi, Adevărul devine liderul cotidienelor de calitate".
Când spotul era difuzat cu mare frecvenţă, în datele de audienţă, cele mai relevante pentru notorietatea unei publicaţii, realitatea era cu totul alta. Astfel, datele din Studiul Naţional de Audienţă (SNA) disponibile publicului în acel moment arătau că Jurnalul Naţional avea 736.000 de cititori pe ediţie, iar Adevărul 398.000 de cititori. Tot atunci, datele disponibile public difuzate de Biroul Român de Audit al Tirajelor arătau şi ele că Adevărul avea pe septembrie 2008 un tiraj mediu zilnic vândut de 42.235 de exemplare.
În aceste condiţii Jurnalul Naţional, considerând că publicului îi sunt prezentate informaţii nereale a sesizat Consiliul Naţional al Audiovizualului.
CONSTATARE
CNA, întrunit în şedinţă publică la 24 februarie 2009, a analizat sesizarea, cât şi raportul de monitorizare întocmit de direcţia specializată a instituţiei. În urma acestei analize am primit, sub semnătura lui Răzvan Popescu, preşedintele CNA, un răspuns edificator din care cităm: "Analizând spotul, membrii Consiliului au apreciat că într-adevăr acesta nu oferă telespectatorilor o informaţie obiectivă, întrucât din datele puse la dispoziţia publicului de Biroul Român de Audit al Tirajelor nu s-au putut obţine informaţii certe cu privire la media numărului de exemplare Adevărul vândute în luna decembrie, astfel încât să se poată verifica veridicitatea informaţiilor".
Este clar din acest răspuns că spotul era dubios, dar nu s-a impus o decizie a CNA pentru intrarea în legalitate, deoarece Adevărul oprise difuzarea lui pe posturile de televiziune, după cum stipula chiar răspunsul trimis la 2 martie 2009 către Jurnalul Naţional.
Adevărul îşi reia însă campania de promovare nu după mult timp, transmiţând practic acelaşi tip de informaţie nereală. Actul de sfidare a CNA era previzibil după ce directorul de la Adevărul, R. Corneţeanu, cataloga decizia CNA "neprofesionistă, părtinitoare şi fără legătură cu realitatea".
La 24 aprilie, Jurnalul Naţional sesizează din nou CNA că ziarul Adevărul a reluat campania de publicitate în termeni similari cu cea din februarie, transmiţând date neconforme cu realitatea. Menţionam că în februarie 2009, Jurnalul Naţional avea 193.000 de cititori mai mulţi pe ediţie decât Adevărul, potrivit datelor SNA.
ÎNCĂLCAREA ETICII
Când a analizat sesizarea noastră, CNA a avut la dispoziţie şi punctul de vedere al Consiliului Român pentru Publicitate, care era tranşant, fără interpretări:
"Prin afirmaţia «Adevărul este în continuare ziarul quality numărul 1 în România» se încalcă prevederile articolului 1 din Codul de Practică în Publicitate". Potrivit acestui cod, "Anunţătorul trebuie să fie în măsură să probeze veridicitatea datelor, descrierilor, afirmaţiilor, ilustraţiilor şi testimonialelor în publicitate".
Iar Adevărul nu avea cum să probeze titlul pe care şi-l aroga prin spotul plătit cu bani grei televiziunilor. Ca atare, în preajma şedinţei CNA în care se analiza sesizarea Jurnalului Naţional, Adevărul repetă manevra opririi difuzării spăotului. CNA constată aceasta, nu intră în fondul problemei, nu consideră abaterea o recidivă, dar dă o recomandare: "În cazul în care se va reveni la campanie, afirmaţia «Adevărul este în continuare ziarul quality numărul unu în România» va fi însoţită de precizarea sursei care a furnizat datele. Acestea trebuie să fie valabile la momentul difuzării spotului".
De această dată spotul nu a mai fost monitorizat şi CNA a reţinut afirmaţiile făcute de reprezentantul Trustului Adevărul în şedinţa CNA din 14 mai 2009 potrivit căreia "campania de promovare nu se mai derulează". "În cazul că se va reveni la campanie afirmaţia că «Adevărul este în continuare ziarul quality numărul unu» va fi însoţită de precizarea sursei care a difuzat datele, iar acestea trebuie să fie valabile în momentul difuzării spotului", se arată în comunicatul CNA.
Consiliul se dă însă după plop. Deşi constată că cifrele din spot nu sunt reale, se ascunde după formula asiguratoare dată de reprezentanţii Adevărului cu "oprirea campaniei" şi nu dă un verdict clar de stopare a recidivei.
REGIA CENZORILOR
Astfel, drastic "sancţionat", Adevărul se vede încurajat să continue să difuzeze în noi campanii spotul cu informaţii false. În octombrie 2009, Jurnalul Naţional are 698.000 de cititori pe ediţie, iar cotidianul Adevărul 517.000 de cititori. Aritmetică simplă pentru orice om de bună-credinţă. Jurnalul Naţional sesizează iar "vigilentul" CNA de reluarea spotului deşi ar fi fost normal ca instituţia să se autosesizeze de încălcarea de către Adevărul a reglementărilor în vigoare.
Unii membri ai CNA sunt însă preocupaţi să-i vâneze pe ziariştii de la Jurnalul Naţional pentru opiniile exprimate în dezbaterile televizate, accentuându-şi postura de cenzori cu dirijare politică. Continuând acest statut de obedienţi de serviciu, unii membri ai CNA au regizat grosier şedinţa publică din 17 noiembrie, când s-a judecat sesizarea Jurnalului Naţional. Faptele erau aceleaşi ca şi în celelalte situaţii aduse în atenţia CNA - manipularea cifrelor de audienţă prin spotul difuzat de Adevărul.
Preşedintele CNA, Răzvan Popescu, a găsit de cuviinţă să nu invite nici un reprezentant al Jurnalului Naţional la respectiva şedinţă pentru a-şi susţine cauza, dar a anunţat Adevărul să vină cu o delegaţie consistentă. Mai mult, la acea şedinţă au lipsit câţiva membri ai CNA. Ca atare, luând de bune ceea ce au susţinut cei de la Adevărul, Răzvan Popescu a decis că spotul nu încalcă legislaţia în vigoare, deşi nici una din recomandările anterioare ale CNA pentru modificarea spotului nu fuseseră făcute în sensul precizării veridicităţii afirmaţiei că Adevărul este ziarul nr. 1 în România.
Răzvan Popescu se face astfel complicele unui fals şi antrenează CNA într-o competiţie comercială care nu respectă regulile pieţei de publicitate şi cerinţele de etică ale concurenţei.
Când CNA se dezice de propriile hotărâri, te întrebi ce argumente au făcut posibil derapajul în ridicol. Mai deunăzi, unii membri ai CNA se arătau isterizaţi de propunerea noastră ca instituţia să fie trecută la o cură de slăbire. Acum îi recomandăm preşedintelui Popescu, devenit şi manipulator al pieţei media scrise, o cură de moralitate. E ieftină, nu doare, îţi trebuie însă puţin obraz.
Şi de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!