x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cod Galben de ploi şi vijelii în 24 de judeţe

Cod Galben de ploi şi vijelii în 24 de judeţe

30 Aug 2010   •   00:00
Cod Galben de ploi şi vijelii în 24 de judeţe

Meteorologii au emis o atenţionare de ploi însemnate cantitativ şi intensificări de vânt pentru Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova şi toate zonele de munte.



Atenţionarea intră în vigoare în noaptea de luni, 30 august, spre marţi, 31 august, la ora 02:00 şi este valabilă până marţi seară, ora 20:00.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în zonele menţionate "va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii extinse 20 - 25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp".

"Vor fi averse, posibil cu caracter torenţial, descărcări electrice şi căderi de grindină. Vântul va prezenta intensificări în toate regiunile, iar la munte va sufla tare. Aceste fenomene vor fi mai frecvente la început în regiunile vestice şi centrale, iar în cursul zilei de mâine, cu precădere în partea de est a teritoriului", mai precizează meteorologii.

×
Subiecte în articol: meteo