„Spitalul Clinic Colentina funcționează în prezent în baza Autorizației Sanitare de Funcționare, emisă cu Program de conformare. Paturile aferente secțiilor Hematologie I, Ortopedie-Traumatologie I și II, Neurochirurgie, Compartimentul ORL, Compartimentul de chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă și extinderi ale unor secții medicale, se află în curs de autorizare. În baza dosarului și a documentației înaintate către Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, aceasta a transmis către reprezentanții Spitalului Clinic Colentina mai multe solicitări de remediere a neconformităților constatate, atât în urma analizării documentației depuse, cât și cu ocazia vizitelor de evaluare în teren”, informează DSPMB.
Potrivit sursei citate, neconformitățile constatate de către personalul DSPMB „puneau în pericol siguranța pacienților și a personalului medical, motiv pentru care au fost făcute numeroase recomandări de rezolvare a situațiilor identificate”.
„DSPMB a sprijinit în permanență conducerea unității sanitare prin îndrumare de specialitate, prin întâlniri repetate cu comitetul director al spitalului și cu conducerea ASSMB. Ca răspuns la adresele DSPMB din 01.11 și 26.11.2024, Spitalul Clinic Colentina a transmis abia în data de 06.12.2024 măsurile privind remedierea neconformităților, memoriul tehnic refăcut, noile circuite funcționale, intervalele orare ale acestora; de asemenea, s-a transmis și nota justificativă privind actualizarea și întocmirea noilor programe de conformare (documente asumate de către conducerea unității sanitare). DSPMB va elibera în termenul legal noua autorizație sanitară de funcționare”, se arată în finalul comunicatului.
Termenul legal este de 30 de zile și este calculat începând cu data de 6 decembrie, dar autorizația va fi eliberată în această săptămână.
(sursa: Mediafax)