x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Comisia Europeană a aprobat o investiţie de 409 milioane de euro pentru tronsonul Eroilor - Drumul Taberei al magistralei 5 de metrou

Comisia Europeană a aprobat o investiţie de 409 milioane de euro pentru tronsonul Eroilor - Drumul Taberei al magistralei 5 de metrou

13 Iun 2014   •   16:11
Comisia Europeană a aprobat o investiţie de 409 milioane de euro pentru tronsonul Eroilor - Drumul Taberei al magistralei 5 de metrou

Comisia Europeană a aprobat joi o investiţie de 409,5 milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) pentru extinderea liniei de metrou 5 în Bucureşti.

Acest proiect vizează construirea a 6,7 km de linie nouă de metrou cu 10 staţii şi a unui depou între Drumul Taberei şi staţia de metrou Eroilor, existentă în prezent, principalii beneficiari ai proiectului fiind 335.000 de locuitori din Drumul Taberei, potrivit unor informaţii transmise de Comisia Europeană.
Totodată, Comisia estimează că vor fi create în jur de 3.000 de locuri de muncă în timpul lucrărilor şi 246 de locuri de muncă după finalizarea proiectului.
Potrivit comisarului pentru Politica Regională, Johannes Hahn, acest proiect este un bun exemplu al modului în care fondurile regionale ale UE pot ajuta România să se întoarcă pe calea creşterii.

“Acest proiect va contribui la îmbunătăţirea mobilităţii cetăţenilor noştri, care vor călători în condiţii de siguranţă, ecologice, şi la a face Bucureştiul o capitală mai atractivă pentru investitori”, a subliniat comisarul european.

Investiţia pentru extinderea metroului bucureştean vine prin programul politicii regionale a UE “Transport” în cadrul axei prioritare “Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în vederea unui sistem naţional durabil de transport”. FEDR va finanţa 409,5 de euro, dintr-un total de 481,7 milioane de euro.

Proiectul este apreciat de Comisia Europeană ca fiind un “proiect major”, în care investiţiile totale (TVA inclus) sunt de peste 50 de milioane de euro. Alte proiecte sunt aprobate la nivel naţional sau regional. Decizia de co-finanţare pentru acest proiect se încadrează în perioada de programare 2007-2013. României i-au fost alocate aproximativ 20 miliarde de euro în totalul finanţării politicii de coeziune pentru 2007-2013. Pentru perioada 2014-2020, României i-a fost alocată suma de 22,9 miliarde de euro (preţuri curente).
 

×