x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Comoara blocată: Valoarea gazelor din Marea Neagră trece de 150 miliarde euro

Comoara blocată: Valoarea gazelor din Marea Neagră trece de 150 miliarde euro

10 Noi 2021   •   10:40
Comoara blocată: Valoarea gazelor din Marea Neagră trece de 150 miliarde euro

În baza ultimelor tranzacții cu gaz de la bursa CEGH de la Viena, referinţa de preţ pentru România, care s-au închis la un preţ de 72 de euro pe MWh, punga de gaze de 200 de miliarde de metri cubi de pe fundul Mării Negre poate fi evaluată la peste 150 miliarde de euro, scrie ZF.

Anul trecut, aceeaşi rezervă valora circa 20 mld. euro. Aprecierea fără precedent a gazului natural nu a adus vreun beneficiu României, în contextul în care această resursă zace blocată de circa trei ani într-un haos legislativ.

Potrivit informaţiilor pu­blice, zona economică românească a Mării Negre ar avea rezerve de 200 de miliarde de metri cubi, cantitate care ar putea acoperi consumul naţional pentru următorii 20 de ani.

Consumul aproximativ de gaze al României este de circa 10 miliarde de metri cubi. Din această pungă de gaze, circa 80 de miliarde de metri cubi sunt în blocul Neptun Deep, gestionat acum de OMV Petrom şi de Romgaz, după ce compania de stat a ajuns la un acord cu americanii de la ExxonMobil pentru preluarea participaţiei de 50% pe care aceştia o aveau în proiect.

Gazul natural a avut o evoluţie spectaculoasă în ultimul an, redresarea economiilor europene postpandemie şi cererea de resurse care a însoţit acest fenomen depăşind cu mult posibilităţile de producţie ale blocului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: gaze marea neagra